Viorica Dăncilă, îngrijorată pentru prestigiul României, șifonat de alegerea Laurei Codruța Kovesi
Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, pentru Europa Liberă, că imaginea României ar putea avea de suferit dacă acuzele care i se aduc Laurei Codruța Kovesi se vor dovedi adevărate.
Dăncilă spune că ambasadorul României la UE, Luminița Odobescu a votat împotriva Laurei Codruța Kovesi, deși surse oficiale susțin că după discuția telefonică pe care a avut-o cu președintele Iohannis, Odobescu a votat în favoarea candidatului român.
Reacțiile pe Internet sunt net favorabile noului Procuror Șef European, iar mulți internațiuni transmit felicitări româncei care, dincolo de sprijinul venit de la partidele din opoziție, a trecut toate testele și examenele la care a fost supusă cu brio.
Kovesi a declarat, la rându-i, mulțumiri miilor de susținători din țară care au apreciat munca ei în fruntea DNA.
Enervarea unora din liderii PSD, în frunte cu cea explicită a Vioricăi Dăncilă, continuă să se manifeste prin declarații în care este vorba de ”șifonarea prestigiului României”.
Aurelia Apostol, AMPress