Zelenski vine astăzi în România. Va fi primit de președintele Iohannis și premierul Ciolacu
Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi marți, 10 octombrie, la Palatul Cotroceni, pe președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitația șefului statului român, informează Administrația Prezidențială.
Vizita reconfirmă continuarea sprijinului necondiționat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei țări, precum și caracterul special al relației bilaterale dintre România și Ucraina, potențialul acesteia și necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor și a temelor de interes comun.
Consultările politice aprofundate, la București, dintre Președintele Klaus Iohannis și Președintele Volodîmîr Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise și puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum și discutarea situației de securitate în regiune și la Marea Neagră și a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia.
Totodată, Președintele României va pune accentul pe abordări constructive și pragmatice în domeniile prioritare de cooperare bilaterală și de interes comun, în special pe extinderea conexiunilor transfrontaliere, dezvoltarea relațiilor economice, integrarea europeană și euroatlantică ale Ucrainei, precum și respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.
Preşedintele Ucrainei se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere ale Legislativului, Alfred Simonis şi Nicolae Ciucă. Un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului are loc, marţi, de la ora 14.00, iar de la ora 16.30 Zelenski va ţine un discurs, au precizat surse politice, pentru News.ro, potrivit digi24.ro.
Conform unor surse, preşedintele Ucrainei ar putea să depună o coroană şi la Monumentul Eroilor din Parcul Carol. De la ora 17.40, Zelenski va fi primit, la Palatul Victoria, de premierul Marcel Ciolacu.