Ziua Armatei Române. Se împlinesc 79 de ani de la eliberarea teritoriului național
Mai multe ceremonii militare vor fi organizate, miercuri, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României, când se împlinesc 79 de ani de la eliberarea teritoriului național.
Ziua Armatei României va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii în care sunt dislocaţi militarii români, precum şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente, arată MApN într-un comunicat de presă.
În Bucureşti, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I va fi organizată o ceremonie militară şi religioasă şi se vor depune coroane şi jerbe de flori. Cu această ocazie, va fi şi o ceremonie de depunere a jurământului militar de către studenţii anilor I ai Academiei Tehnice Militare şi Universităţii Naţionale de Apărare, urmată de schimbarea gărzii la Mormântul Ostaşului Necunoscut şi activităţi de survol al unor aeronave ale Forţelor Aeriene Române.
O ceremonie militară şi religioasă se va desfăşura şi la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”.
Miercuri, de la ora 19,00, are loc retragerea cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenţei – Bd. Eroilor Sanitari – Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – Şoseaua Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. General Paul Teodorescu – Bd. Timişoara – sediul Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”.
Și în ţară vor avea loc ceremonii de Ziua Armatei.
“Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din ţară, la Monumentele eroilor, precum şi la cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Polonia, Republica Moldova şi Ungaria”, informează MApN.