Nu am ezitat să mărturisesc chiar de la început, nu ezit să spun din nou : de la primul până la ultimul său cuvânt, cartea „Cuvinte din maşina de scris a inimii” poartă nu atât semnătura numelui meu, cât mai ales semnătura mea sufletească! Şi dacă primele autografe le-am „scris”, tot cu inima, în miez de iunie, pentru aceia la care au ajuns cuvintele mele când încă purtau parfumul proaspăt al cernelii tipografice, caligrafierea sufletească a continuat, la început de septembrie, nu numai pe pagina întâi a cărţii, ci şi pe cele dintâi galbene frunze de toamnă. Aşa încât pentru povestea cuvintelor începută sub un cer de vară, înflorit de delicate santini- flori cu şapte vieţi şi înseninat cu artă şi măiestrie, dar şi cu prietenie, ca un dar nepreţuit pentru mine şi invitaţii mei, de un „arhitect” cu totul special- Ileana Militaru-fondatoarea reţelei de florării SIATI şi a Şcolii De Flori, de data aceasta am fost onorată să-i adresez rugămintea de a alătura „florile cu suflet” cuvintelor inimii mele şi îi sunt recunoscătoare că a acceptat să organizăm împreună o întâlnire la graniţa dintre două anotimpuri şi dintre multe inimi. Pentru că, la fel ca prima dată, au fost şi de această dată mulţi oameni dragi care ne-au însoţit în simbolica grădina în care a transformat aceeaşi plină de har artistă a florilor Clubul Laguna, împodobind-o cu crini albi, imperiali, păstrând miresme din vara ce tocmai s-a îndepărtat, şi sute de orhidee de toate culorile- florile care împart, în toate anotimpurile, fericire, iubire necondiţionată, recunoştinţă, speranţă, eleganţă, curajul altui început, armonie. Sute de orhidee dezvăluindu-şi frumuseţea regală dintr-un inedit „turn”, ce a transformat, sub ideea orginală a doamnei Ileana Militaru, de la formă la culoare , un simplu ambalaj într-un elegant, decorativ şi util element al ansamblului floral, care alătură cele mai rafinate elemente estetice de cele practice, ale siguranţei transportului, fără a ştirbi din frumuseţea şi rafinamentul darului. Şi un dar a devenit fiecare orhidee chiar în acea seară de 4 septembrie, însoţindu-l la plecare, în semn de „la revedere”, pe fiecare dintre distinşii noştri invitaţi. Iar eu vreau să cred că e şi un semn de „pe curând” pentru o apropiată revedere chiar „ acasă” la Şcoala De Flori, un alt dar pe care merită să şi-l ofere aceia care iubesc florile şi vor să le afle tainele …
Despre tainele cuvintelor pe care mă bucur deja să aflu că le descoperă, rând pe rând, cei care îmi citesc … cuvintele, au vorbit, atât de onorant pentru mine, scriitorul şi jurnalistul Lucian Avramescu, fondatorul Agenţiei de presă A.M.Press şi jurnalistul Dumitru Cârstea- patron al Editurii Prahova, cea care editează ziarul Prahova de a cărui istorie din ultimii 30 de ani sunt legată ca jurnalist şi ca om şi în cadrul căreia a apărut această a doua carte pe care o semnez, după cea de interviuri „Refugiu în cel de-al cincilea anotimp”. Onorante şi frumos împovărătoare pentru mine cuvintele domniilor lor ce stau înscrise pe ultima copertă a cărţii :„parcă nu ar scrie, ci ar picta cu un curcubeu „ (Lucian Avramescu); „e suficient să-i urmăreşti exprimarea aleasă, acurateţea şi expresivitatea textului şi de îndată „citeşti „ autorul „ (Dumitru Cârstea). Poate şi mai onorante şi mai frumos împovărătoare cuvintele rostite public şi căpătând astfel şi mai multă greutate pentru mine:” Cartea este excelentă, scrisă cu multă sensibilitate , de parcă ar mângâia cuvintele, având talentul de a catifela scriitura” (Lucian Avramescu”;”Este o carte care aduce o mângâiere cititorilor, care arată lumea într-o lumină mai bună, care te determină să vezi și să iubești frumosul”(Dumitru Cârstea).
Început în melancolice acorduri de fado- tradiţionalul cântec portughez despre soartă, drumul cuvintelor mele către inimile cititorilor s-a aşternut, în începutul de toamnă, mergând către inimile oaspeţilor pe străzi … pariziene şi aşezându-se, din când în când, discret , într-o cafenea din „oraşul luminilor”. Au adus toată această atmosferă specială, cu un talent şi o bucurie extraordinare, cunoscutul artist Emy Drăgoi- cel care aproape a făcut turul lumii cu acordeonul în spinare, care a cântat pentru regine, împăraţi şi preşedinţi, care a fost încoronat drept „regele” jazz-ului interpretat pe clapele alb-negre de acordeon şi cele două fiice ale sale- Bianca şi Alessia, eleve ale Colegiului de Artă „ Carmen Sylva”, dovedind sub arcuşul viorii ce moştenire artistică extraordinară au primit de la tatăl lor ! Ce minunat privilegiu- pentru care mă înclin cu reverenţă- am avut să ne fie alături, în micuţa noastră grădină înflorită, un artist care a cântat pe cele mai mari scene ale lumii şi care tocmai a fost aplaudat la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”!
Ce privilegiu trăirile atâtor invitaţi, atâtea emoţii, atâta bucurie şi uimire împărtăşite într-o îmbrăţişare, într-o privire, într-o tăcere , în câte o tulburătoare mărturisire- care continuă încă să vină ! Ce legătură tainică adusă de frunza galbenă pe care am aşezat-o, drept talisman de suflet, lângă fiecare autograf! Ce frumoase reîntâlniri neaşteptate şi ce sincere regrete ale celor care nu ne-au putut însoţi în povestea cuvintelor, a florilor şi a muzicii, condusă cu delicateţe de acelaşi povestitor care a şi început-o -profesoara Cristina Petre, inspector şcolar cu activităţi extraşcolare şi educaţie permanentă- căreia i-am făcut promisiunea că la o aşteptată întâlnire de peste … zece ani îi vom încredinţa acelaşi rol!
Ce bucurie să-ţi poţi rosti, aşa cum a făcut buna mea prietenă Ileana Militaru, mândria de a fi „ nu doar iubitori și mânuitori de flori, care alegem să facem un bussines „, ci şi un asumat „dascăl” de frumos şi educaţie!Şi mai mult decât atât, ce lăudabil gest de a-ţi asuma să „înfloreşti”- într-un timp în care viaţa niciunei firme nu e tocmai uşoară, iar banii nu pică din cer- viitorul unor copii instituind acordarea, lunară, de către Şcoala De Flori, a două burse pentru doi copii care fac performanţă şcolară, care dovedesc harul, priceperea , ştiinţa, dorinţa de a ajunge oameni „mari” într-un domeniu sau altul, care să schimbe în bine, să înfrumuseţeze, să lumineze nu numai propria viaţă, ci şi pe a noastră, a tuturor. Eu, cea care crede în puterea cuvintelor, nu pot să fiu decât mândră de prietenia mea cu cineva care dă, iată, măsura puterii faptelor ! Şi deopotrivă recunoscătoare că un reputat maestru al culorilor, artistul plastic Florin Şuţu, a acceptat ca „mecanismul cu metafore” pe care l-a aşezat pe pânză să înnobileze, de pe copertă, şi cartea mea. Aşa cum nobleţea gestului de susţinere financiară a apariţiei cărţii venit din partea directorului general al firmei BES România, Martha Maria Mocanu, de care mă leagă de asemenea o frumoasă prietenie, este o la fel de preţioasă dovadă că doar prin puterea faptelor unor iubitori ai creaţiei- orice chip ar avea – aceasta poate vedea lumina zilei şi poate deveni, la rându-i, lumină întru spirit .
Au fost atât de copleştioare momentele de început al călătoriei cuvintelor inimii încât avusesem încredinţarea că nimic nu le mai poate întrece. M-am înşelat ! Şi nu o dată, ci de multe ori.Cu fiecare dintre mesajele care mi-au adus răspunsul … inimilor cititorilor care au citit deja cartea, mărturisindu-mi că s-au regăsit până la fericire, până la lacrimă, până la revoltă ori până la convingerea că viaţa e de fapt frumoasă în simplitatea unei flori, în zborul unui stol de cocori, în tăria unei pietre, ori în lumina unui răsărit ! Ori cu fiecare dintre îndemnurile de a nu opri călătoria cuvintelor inimii ! Grea promisiune pe care, cu toată iubirea şi preţuirea pe care le port cititorilor mei, nu am avut curajul de a o face. Deşi eu cred că vine un timp pentru toate! Şi dacă nu m-au trădat până acum , poate că îmi vor rămâne pe mai departe aproape cuvintele despre care nu mă sfiesc să cred că mi-au fost scrise direct în cartea inimii !Măcar cât să pot aşterne, într-o zi, pe o pagină, povestea pe care o aşteaptă draga mea fiică Luiza Virginia Alexe, ca să o spună, la ceas de seară, propriei fiice, Ema-Maria, „ minunea” care va împlini, peste câteva zile, cel dintâi an de viaţă şi de fericire ! Măcar cât să pot adăuga, la maşina de scris dăruită de soţul meu, Emil Pintilie, puţin înainte de lansarea acestei cărţi, ştiind cât de mult mi-am dorit-o, alte cuvinte ale inimii şi ale unei profesii pe al cărei drum aş lua-o iar şi iar de la capăt. Şi, întorcându-mă în timp, cine ştie dacă într-o realitate care m-am convins nu o dată că are miracolul ei, n-aş putea avea eu, cea ocolită de noroc, în sfârşit norocul de a rescrie, luminos, trista pagină a destinului încât cuvintele inimii mele să ajungă la timp sub privirile dragei mele mame?!… „Cronicar” al vieţii aşa cum sunt, las însă scriitorilor cu har privilegiul închipuirii şi rămân legată de luminile şi umbrele realităţii, aşa cum se scrie ea însăşi sub ochii mei.
Şi în cuvintele din maşina de scris a inimii mele …
