Lucian Avramescu: Buni zori, prieteni ! Am primit șpalturile Confesiunilor, cartea noastră

lucian muzeu

De ieri, de la prânz, până azi noapte târziu, am operat ceea ce se cheamă prima corectură pe șpalturile volumului ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”. Paul, patron al tipografiei, cu distinsa sa doamnă, mi-au făcut o vizită de curtoazie, la Sângeru, ”să mă vadă”, fiindcă nu mă știu așa (adică mut!), îmi zic eu în cap, văzându-i cum urcă grăbiți scările și mirându-se cu bucurie că ”nu m-am schimbat”. Nu-i chiar așa, dar par bucuroși, iar curtoazia face parte din regulile bunei educații. Am scos multe cărți la tiparnița lor, serioasă și îngrijită cu iubire.

Paul îmi pune pe masă varianta printată, în șpalturi trase pe o parte, a cărții mele care e și a domniilor voastre, fiindcă o bună parte am scris-o împreună.
Începe cu prefața scriitoarei Katia Nanu:  CU VOCEA PE VOCE CĂLCÂND

“Imaginez reliefuri ale vorbei în sufletul meu mut”
(Lucian Avramescu -Ca o cireașă de iunie a început ziua… )

”Sunt ani de când, în fiecare dimineață, citesc știrile AM Press. Mi-a rămas, de pe vremea când trudeam la ziar, obiceiul de a mă informa la prima mână, cu ceea ce se întâmplă acasă și în lumea largă. Astăzi, însă, caut agenția de presă ca să citesc mai repede ce scrie zilnic poetul Lucian Avramescu, de altfel patronul acestei prime agenții private din România de după 1990. Urmăresc cu sufletul la gură rândurile fremătând de viață, fie că sunt comentarii politico- sociale, editoriale rimate, poezii sau pagini dintr-o viitoare carte autobiografică, cu un titlu care îți înfrigurează inima: „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”…”

Așa începe Katia.

Pe pagina a patra – coperta nu e încă, se află în lucru – se găsesc un fragment din aceeași prefață și o recomandare de la editură, așa cum se face și care ar putea lipsi.

Le reiau aici spre a ne consulta:

”Lucian Avramescu nu mai poate vorbi. Și nu-și ascunde incredibila, tragica pierdere a rostirii cuvintelor, o constată doar zilnic, transformând-o în literatură. El, care a mânuit ca un magician cuvintele, nu doar pe hârtie, ci și în tribune, plutește acum deasupra lor, fără să le mai poată măcar silabisi. Este unul dintre puținii poeți care știau cum să-și recite poeziile, glasul său dădea fior versului, nuanța fraza, încărca de melodie strofele poeziilor. „Bună seara, iubito!”, poezia care l-a singularizat în peisajul lirismului anilor 80, era un inm al iubirii înainte de a fi scris cineva muzica pentru această poezie. Avea muzica în versuri, n-a fost nevoie decât de un compozitor inteligent care să-i dezlege misterul și să-i dea drumul în lume. „Bună seara, iubito, te aștept ca și când/numai dragostea noastră ar fi pe pământ/ mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt/ bună seara, iubito, te aștept ca și când”. Katia Nanu

”Cartea poetului iubirii, a scriitorului şi jurnalistului Lucian Avramescu, ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva” nu este a unui înfrânt, ci a unui luptător care iese victorios. Este o carte în care iubirea triumfă, chiar dacă poetul pierde vocea, parte importantă a vocației sale scenice și de om al cetății. ”Muțenia a venit ca un blestem, se confesează el, dar voi, cititorii mei m-ați salvat, făcând să rezoneze cuvintele care altfel rămâneau sechestrate în mine. Nu mai pot vorbi, dar dialogul cu voi este apa vie a prieteniei pe care am băut-o zilnic, și care m-a ajutat să fiu”.
Mulțumind cititorilor, părtași la jurnalul său, poetul spune că a reînvățat să respire cuvinte și să dialogheze cu zorii, cei care crapă de ziuă nopțile care pot deveni infinite”.AMPress

Zorii zilei de azi m-au găsit aplecat peste aceste șpalturi. Azi și mâine voi face la fel, împărțind cu Giorgiana, care și-a asumat responsabilitatea corecturii, migala unei munci care apropie o carte de faza finală a tiparului.

Eu – îmi zic tot în cap, acolo unde se găsesc îngrămădite nerostitele toate – parcă mi-aș corecta testamentul. Un prieten, cu patru ani mai mare, mi-a spus că și-a scris testamentul. Am tresărit!

Cui trebuie?! – l-am întrebat.

Urmașilor ca să nu se bată între ei!

Pe ce să se bată?

Pe tine!

Eu deocamdată, mă bat cu literele unei cărți pe care mulți mi-au scris că o vor, ceea ce rămâne suprema bucurie a unui scriitor. Unii numesc Confesiunile, roman. Un roman autobiografic. Eu nu știu cum să-l subintitulez, așa că nu voi scrie pe prima copertă decât titlul cărții. E o carte, repet, pe care am scris-o împreună, voi vindecându-mă, atât cât s-a putut, de disperare.

Vă doresc o zi în care căldura din suflet să biruie frigul de afară. Buni zori!

20 octombrie 2020, Sângeru

Parteneri