Iertaţi, prieteni, trista mea revoltă
E vremea scârnăviilor umane
S-a cocoțat pe soclu pleava lumii
Iar Dumnezeu e dat jos din icoane

Nu-i omul pentru om lup, ci hienă
Cară la vale-o amplă viitură
Curaj, onoare, omenie, milă
Și lasă-n loc pustiitoarea ură

Citesc despre-un bărbat ce-i o mândrie
Un strașnic, plin de viață ardelean
Trecut-au peste el 105
Cum trece primăvara unui an

Frumos la chip, frumos la suflet, teafăr
Trecut prin ani cu jale și războaie
Îl cheamă Iosif Rusu și nimic
Din lumea asta n-a fost să-l îndoaie
Dar azi îi strâmbă chipul nişte zoaie

iertare Iosif,ție-ți cer iertare
pentru nemernicii din neamul meu
şi-al tău, desigur, decădere mare
ei nu mai au nici cer, nici Dumnezeu