Emil Proșcan: CÂTE CEVA DESPRE VIAȚĂ – Toni Pințoiu

Tot ce poate defini acest nume umblă acum prin mine, producându-mi o stare greu de transformat în cuvinte… Imagini fel de fel, ca și cum cineva mi-ar impune să-l definesc cât mai fidel într-un film de montaj, se aprind în neantul ireversibilei noastre cunoașteri… Frânturi de amintiri aleargă retrospectiv prin ipostaze diferite de locuri, timp, spațiu… Zâmbetul lui însoțește fiecare clișeu, fiecare imagine…

În general zâmbetul declanșează instantaneu dimensiunea adevărului trăirilor noastre interioare, definindu-ne fidel felul de a fi, gradul de înțelegere, bunătate, empatie… Am convingerea că ar putea lua naștere o știință care să poată radiografia adevărul despre fiecare om prin felul cum acesta își exprimă sau nu, zâmbetul!Toni Pințoiu se exprima cel mai bine prin zâmbet! Dacă aveai răbdare și putere de înțegere, din felul cum te primea, aflai foarte ușor câte ceva din tainele gândurilor și frământărilor lui, dar și adevărul despre ceea ce tu însemni pentru el… Timbrul vocii se „hrănea” din puterea zâmbetului lui, iar cuvintele i se înlănțuiau grăbite, trecând peste acel ritual strategic al prealabilei pregătiri… Darnic, creativ, bun, cu suflet la vedere, permanent disponibil, visător, modest, creator de atmosferă, stare de bine, excelent dansator… Așa era… Era un copil frumos, elegant, manierat cu aere de om matur! Alerga grăbit prin viață pentru a găsi acele scântei care pot produce starea de bine, de frumos, de adevăr… și chiar de fericire… Credea în existența fericirii și în dreptul firesc de a o trăi! Nu se putea bucura singur, simțea nevoia să împartă ceea ce sufletul său agonisea…
Avea, însă, și tăcerile lui pe care foarte rar și le desconspira… Nedreptățile îl dureau, îi agresau liniștea, felul de-a fi și cred că și starea de sănătate… Oare cum s-or fi simțind acum cei care i-au produs multele nopți de nesomn? Îmi cer cuvenitele scuze, dar prea multă nemotivată răutate din jur mă obligă la acest elementar apel de conștiință care să facă să realizăm că există, în tot și toate, o limită dincolo de care trebuie să existe dreptul fiecărui om de a fi lăsat în pacea de care sufletul și viața sa au nevoie!Toni Pințoiu a primit mult mai puțin decât în fireasca lui generozitate a oferit… A fost un prieten al tuturor și va rămâne ireversibil în noi cei care i-am cunoscut sufletul său bun, înțelegător, primitor… Nu va trebuie să facem niciun efort pentru asta, totul vine de la sine precum orice lucru firesc, întru trebuințele noastre de adevăr, se întâmplă… La fel de firesc precum această Primăvară invadează Pământul cu splendoarea de flori, triluri de păsări și multă lumină, decretând dorința de viață, de frumos, de zâmbet! Toni, însoțit de tot acest alai și de ceea ce fiecare putem simți în aceste momente, pleacă spre o altă lume, spre o altă viață… Vâltoarea zilelor ce vor urma ne va obliga să mergem mai departe, prin ceea ce mai poate fi firesc în această viață… Nu-l vom uita, inevitabil ocupă în noi ceea ce el însuși a construit, dar, încet, încet, va trebui să acceptăm ideea că nu-l vom mai vedea, nu-l vom mai întâlni… Mai dureros este că nu mai putem face nimic… Ba da, cred că putem face ceva… Din când în când să trimitem câte o mângâiere de gând soției și fiului său Alin… Ei vor rămâne trăitorii dispariției lui și purtătorii suferinței adevărate! Să încercăm, fiecare în felul nostru, să le dăm de înțeles că Toni a fost un om important pentru noi, că felul lui de a fi ne-a obligat să-l admirăm, să-l îndrăgim, să-l iubim… Cu siguranță vor înțelege că sunt destule motive să se mândrească cu tot ce el a însemnat! Să încercăm să facem din când în când asta sau pur și simplu să le dăm câte un semn… Vor înțelege, le va folosi și cu siguranță Toni ne va zâmbi!

Drum bun prieten drag, Cel ce ți-a dat viață să te primească, să te ocrotească, să te primenească!
Dumnezeu să-l ierte!

Cu sinceritate,
Emil Proșcan
Mizil
5 aprilie 2021