Dacă în noaptea precedentă un tunet năprasnic a dat deșteparea la orele patru pe toată Valea Cricovului Sărat, azi am fost trezit, chiar cu o oră mai devreme, de o liniște care nici pe lumea cealaltă nu e. Acolo mai fâlfăie din aripi un înger, desculți poate, prin iarba cerească, trec ca razele de lună, pașii mărunți ai Maicii  Dumnezeului Fiu.

Aici au tăcut ciufii, e întuneric de nu-l retezi cu iataganul, iar primul tropăit de clape al laptopului meu se aude alarmant, ca o insultă a liniștii universale. Muțenia mea desăvârșită se lipește mănușă pe lumea asta tunsă de strigăt, din care au dispărut motoarele pe cauciuc ale șoselei, trapul de fier al cailor, peste toate instalându-se o tăcere de pădure seculară iertată de vânt.

Aseară, BCR Mizil mi-a comunicat bilanțul donatorilor din mai pentru Biserica din Livadă închinată Maicii Domnului. Este vorba de un singur donator, craioveanul Gheorghe Lapadat, pe care-l știu de când era student și juca fundaș la Universitatea Craiova. El a făcut acest gest probabil pentru mama sa, o femeie credincioasă, care a fost secerată de cancer la o vârstă tânără, lăsând în urmă doi copii, pe Lidia și Gheorghe, ambii absolvenți de ASE, cu cariere strălucite în lumea bancar-financiară.

De la Constanța au sosit la poșta din Sângeru, două mandate, expediate de Aurel Doagă și Marieta Doagă, soț și șoție, dar care vor, fiecare, să fie trecut cu numele propriu, ceea ce voi și face, pe piatra unde vom ciopli numele celor ce mi s-au alăturat în clădirea acestui ultim reper din satul de piatră al Muzeului Pietrei. Cei 1100 lei adunați de la cei trei sunt bine veniți și se adaugă celorlalți, fiecare leu având misiunea lui constructivă.

Acum meșterim, adică am meșterit, fiindcă de joi constructorii au dispărut din pricini religioase, dar îi aștept luni, la pridvorul pe care l-am conceput dintr-un zid de piatră de aproape un metru și șase stâlpi, primii din beton, placați cu felii de rocă, iar cei din față, din calcarul alb al zonei noastre (imaginea de alături cu ei sosiți în curte). Un înveliș în pantă, din șindrilă de piatră dobrogeană, va face legătura cu trupul bisericii și va proteja intrarea pe care o concep fără ușă. De ce? Fiindcă biserica Maicii Domnului nu trebuie să aibă opreliști și zăvoare. Prietenul meu Liviu Mogoș, care mi-a făcut cu firma lui ploieșteană 19 ferestre, din care 11 sunt deja zidite în trupul chinoviei, s-a oferit să-mi facă și o ușă de fier. Pentru protecție. Are și el dreptate, dar simbolica mea se ceartă cu evidențele. Vor zbura înăuntru poate rândunele și-și vor face cuib deasupra altarului. Ei și? Sunt făcute de lut de copilul din Nazaret care le sufla în cioc și ele zburau. Am cuiburi de rândunele din balconul casei până pe ultimele grinzi de tavane din multele anexe și săli ale acestui uriaș muzeu. Vor intra, duși de vânt, fluturii petalelor de măr primăvara? Nu se vor supăra cei ce intră pentru o clipă de rugă la dubla reprezentare a Maicii Domnului cu Pruncul sugându-i la sân.

Reamintesc dorința mea ca această Biserică din Livadă să aibă pictată Fecioara, ca în bisericile ortodoxe, și cioplită sub formă statuară, ca la catolici, reunind simbolic, de capul meu, ceea ce mai marii bisericilor creștine nu fac de o mie de ani, de la marea ceartă. Nu mai vreau, și văd că nici prietenii mei de ”Buni zori!”, două răstigniri pe an. Măcar de Paști mai marii celor două religii  creștine să cadă la o înțelegere.

Azi aștept cu nerăbdare două panouri de piatră înalte de un metru și late de cincizeci de centimetri pe care voi săpa numele celor ce mi-au fost de ajutor în acest proiect început și suit de mine singur până la al doilea cat. O prietenă de Facebook, Elena, mi-a atras atenția că-mi rup gâtul financiar dacă tot refuz cu încăpățânare ajutoare. Și iată că au venit câteva, iar unul ține, cel puțin acum, să fie neștiut (ă).
Buni zori, prieteni și o zi care să se asorteze sufletului vostru pe care vi-l doresc senin.

P.S.

Oferta mea de a plăti cu  câte un hectar de pădure sculptorul și pictorul care se vor încumeta s-o reprezinte pe pământeanca găsită vrednică de Dumnezeu să-i facă un fiu, rămâne valabilă. Am trei hectare de pădure splendidă pe numele meu la Sângeru, în buza satului. Dacă e nevoie îl dau și pe al treilea.