Buni zori, maestre! Vin cu salutul dimineții după ce o rază jucăușă întrată prin spațiul liber al ferestrei mi-a dat de înțeles că e timpul să las perna. Vorbeați de așa multe și toate cuprinse în viața unui om. Pentru mulți aoameni, viața e o luptă. Suntem în ring cu ea din zorii zilei și până când Luna ne trinite pe Moș Ene pe la gene. Cine mai pleacă pe un drum curajos în a construi o Biserică în vremurile de azi decât acela care iubește credința și cel ce are un vis pe care într-o noapte plină de stele i l-a trimis cel de sus. Curajul ăsta e al unui om ales de Dumnezeu. El pune în visul lui toată dragostea, toată averea și tot suflul lui de om,putini înțeleg, chiar dacă mulți vad. Drept răsplată mulți dintre ei (am văzut comentarii la construcția de lăcasuri de rugăciuni) critică. Din răutate, din neștiință de cauză, fără nici un drept că el, criticul supărat pe viață lui nu a participat nici cu un “gram din respirația” lui la construcție, dapăi cu în leu. Multă vrajbă între noi, multă neștiință dar cel mai mult e multă răutate…. Răutatea că unul poate să facă ceva mai mult ca mine . Unde ne sunt meseriașii??? Meseriașii, mulți sunt deja printre stele, lucrează în eternitatea cerului. Plecând ei spre cer sau în alte țării din zarea lungă după un trai mai bun, le-au apus gloria și ucenicii lor stau în zi la masa birtului din sat pe un ajutor social și sunt experți în politică, în timpul în care buruienile din curte sunt mai mari decât casa. Meseria s-a uitat, munca e grea. Ne țârăie telefonul în buzunar la toți și ne văicărim că suntem bătuți de soartă. Soarta îl bate pe omul pucios, leneș și fudul, care așteaptă fără să dea nimic în schimb. Meseriașul despre care vorbim, fie el geamgiu, cel ce repară butoaie, fierar, betonist, dulgher, coșar și tot neamul lui de om priceput, s-a pierdut prin tarii străine, găsește calea spre casă o dată sau de doua ori pe an. Geamuri, bre, geamuri punem, geamuri avem… Reparăm butoaiele. Sau chiar și… Foarfeci, cuțite ascuți Treceau pe ulița mare a statului plină de țărână, făcând kilometri pe jos fără să plângă ca-și rup opincile. Aveau spatele arcuit de greutatea geamului și rucsacului cu scule. Tot, toc, toc, il auzeai prin curțile omului gospodar al acelor timpuri, cum meștere cu pricepere, butoiul, căldarea, geamul sau la ce se mai pricepea el. Am în cap cuvinte care își dau brânci să fie scrise de mine însă azi mă opresc. Mulți vor trece peste ele cum au făcut și cu articolul dumneavoastră. Eu zic să vă bucurați maestre, bucurați-vă pentru omul care sunteți, pentru ce aveți înfăptuite, și pentru cele care își așteaptă rândul să fie sfârșite. Spor la lucru, meseriașilor pricepuți și dumneavoastră zâmbiți, vă stă bine și dați curaj celor ce vă privesc.! Totul e viață, viața e ce ne înconjoară. Să căutam frumosul din ea!

(Roma, 3 iunie 2021)