Lucian Avramescu: Aveai doar șaisprezece ani, atât

lucian toamna 1

Nu-i amintirea totdeauna floare
Și când răsare doare aprig, doare

Nu ți-am mai scris de-atunci o poezie
Pe care singur cuc să mi-o ascult
Și-apoi să ți-o trimit în galaxie
După o stea care-a pierit demult

Eram Daphnis și Chloe în Elada
Atât de darnici și de fără rost
Luna din cer ne urmărea parada
Efebi fragili ai lumii care-a fost

Nici nu știam că respirăm asemeni
Iar ochii mei ți-mbrățișau privirea
Chiar diferiți cu totul păream gemeni
Că asta e de fapt și drept iubirea

Apoi un fulger mi te-a smuls din coastă
Te-a smuls pe tine pentru veșnicie
La șaișpe ani te-aș fi dorit nevastă
Dar, Doamne, ce de ani mi-ai lăsat mie

Ce fac cu ei? Mă cheamă blând la tine
Sub steaua după care te-am pierdut
Iar tu ia-ți viața îndărăt din moarte
Cu totul ia-ți-o de la început

Cu tot cât te-am iubit, cât te-am durut
Cum Doamne te-am putut uita atât
Ca să răsari celui ce azi e mut

17 septembrie 2021, Sângeru

PS Buni zori, prieteni!

Parteneri