Dă-mi, Doamne, știu că poți, ceva și mie
Din mult prea roditoarea-ți veșnicie
Mi-ai pus, mulțam, pe umeri scăfârlie
Cu care-am inventat chiar zei o mie
Că-s după chipul și asemănarea ta
Eu nu prea cred să fie chiar așa
Cu dălțile de ape și sulfine
Mult prea fragil m-ai nimerit pe mine
Care-s din iarbă, fluturi și albine
Făcându-te, căci și eu te-am făcut,
Am pus mult fier și parcă zero lut
Te superi, Doamne, -n ceruri prea ușor,
Văd, din senin, cum fumegă un nor
Și fulgerul pornit de sus cum cade
Și focul ce se năruie-n cascade
Mă pedepsești, fără să-mi spui, de ce,
Mă scoți, abia născut, din scutece
Și nici n-apuc prea bine să spun papă
Că vin groparii să îmi sape groapă
Dacă suntem asemeni, ca-n oglindă,
Pune îngrijorării mele-o grindă
Să nu mă prăvălesc așa ușor
În lacrimă, ca ploaia dintr-un nor
29 octombrie 2021, Sângeru
(Scrisă la trei, azi noapte)
