• Home
  • De la prieteni
  • Monica GROSU, reacție la cartea „La început a fost duminică”: Romanul unei iubiri

Monica GROSU, reacție la cartea „La început a fost duminică”: Romanul unei iubiri

monica grosu 1

Romanul Giorgianei Radu-Avramescu, La început a fost duminică (Editura AM Press, 2021), aduce o impresionantă mărturie despre o frumoasă poveste de dragoste, crescând neverosimil în măreție și durere deopotrivă. Cartea în discuție rămâne să ducă în veșnicie destinele pecetluite prin iubire și devotament, dar și să puncteze înfăptuirile umane în zbaterea zilnică, de la gesturile cele mai infime până la proiectele grandioase, cum este și va rămâne Muzeul Pietrei, construit la Sângeru de regretatul poet, jurnalist, memorialist Lucian Avramescu. În cazul nostru, lectura acestei cărți a fost mereu corelată (instinctiv, neintenționat, incontrolabil), cu însemnările recente din Confesiunile unui mut care a vorbit cândva (Lucian Avramescu, 2020), dar și cu Scrisorile postate de autoare după dispariția soțului. Din acest tot unitar, povestea cu valoare de destin a unei întâlniri dintr-o duminică dimineața se desprinde ușor din cadrele realității obișnuite, pentru a aluneca adeseori spre momente tainice, așteptate cu ardoare de îndrăgostiți, dar și pentru a se întoarce la problemele stringente ale zilei, care nu așteptau amânare.

Scrisă într-un stil jurnalistic și antrenant, cartea își dezvăluie, cu fiecare nou capitol, nuanțele, protagoniștii trăind cu intensitate și în ritm alert, durerile, bucuriile, dar mai ales provocările unei boli relativ rare, instalate inopinat și agresiv. De această dată, perspectiva asupra suferinței oferă o dublă percepție: pe de o parte, bolnavul în sine, cu neputințele lui, fizice și psihice, iar, pe de alta, reverberația durerii în partenerul de cuplu. Angoasele, privirile cu subînțeles, momentele de panică, frustrările, responsabilitatea privind soarta familiei, a proiectelor începute, toate acestea și multe altele minau echilibrul interior al Aureliei, personajul feminin, din perspectiva căruia se face relatarea: „Trebuia să accepte, să spere, să fie pilon de rezistență și îmbărbătare pentru Laur. Cum să facă asta, când el era cerul familiei? La adăpostul lui, nimic rău nu se putea întâmpla. Cum să inverseze rolurile? Cum?”.

La început a fost duminică este nu doar cartea unei iubiri, ci și un afectuos elogiu adus bărbatului iubit, venit ca o sărbătoare perpetuă în viața încă nedefinită pe deplin a protagonistei. Din această întâlnire fundamentală, s-au descleștat armoniile unui destin neprevăzut, Aurelia se îndreaptă spre jurnalism, deși nu ar fi bănuit vreodată că va ajunge să scrie, apoi va accepta pentru o perioadă supliciul singurătății, al nesiguranței și al privirilor sfredelitoare. Iar când apele s-au așezat în matca lor, când se aflau deja canalizați (împreună) pe aceeași direcție, când experimentau „respirația în trei”, căci se născuse fetița lor și timpul curgea natural, o nouă furtună se prefigura, iar „pentru rău nu ne găsim pregătiți niciodată”.

Așa cum aminteam anterior, romanul conturează o imagine de aproape a celui care a fost omul și scriitorul Lucian Avramescu, dincolo de convenția epică unanim acceptată. Atins de îngerul bolii, acesta a continuat să scrie, găsind încă din zorii zilei („Buni zori”), resorturile necesare pentru a continua lupta supraviețuirii, deși, în sinea lui, știa: „Destinația avea să fie una singură. Unul se pregătea să plece, iar celălalt să trăiască din amintiri. Iar Laura, ce avea să se întâmple cu ea? Era un copil. Un copil atașat de tată, dar la o vârstă la care prezența lui era esențială în viața ei. Cum să accepte Laura un deznodământ așa tragic?”

Fără a experimenta tehnici narative sofisticate, romanul Giorgianei Radu-Avramescu propune un discurs firesc, bazat pe un epic dens, ca și pe descripție, naratoarea insistând asupra meandrelor unei relații de iubire, ivite într-o zi de iarnă, cât se poate de obișnuită. Pe măsură însă ce povestea înaintează, ea se încarcă de spectaculos prin izbânda asupra marasmului cotidian, prin transgresarea prejudecăților și a limitelor sociale. Finalul punctează prin câteva cuvinte-cheie acest traseu destinal: „Fragmente de viață se derulau. Duminică. Zăpadă. Laur. Nașterea Laurei. Iubirea lor totală, desăvârșită. Doar moartea lui nu făcea parte din acest colaj.”

Urmând „rara vocație a sincerității”, după cum se subliniază în Postfață, romanul Giorgianei Radu-Avramescu rămâne un document sufletesc de primă-însemnătate, o filă importantă și cu atât mai tulburătoare din istoria unei povești de dragoste, petrecute în imediata noastră contemporaneitate. În siajul impresiilor de lectură, foarte puternice, rămâne această expresie din titlu: „La început a fost duminică”… și, evident, un sentiment copleșitor de tristețe, pe care-l alăturăm, solidar, autoarei și familiei sale îndoliate.

(din revista „Banchetul”)

Parteneri