Când am venit la Muzeul Pietrei m ați întrebat cum am aflat! Întâmplator. Deși nimic nu i întâmplator și Dumnezeu randuieste totul așa cum se cuvine. Pe poetul Lucian Avramescu îl știam ( impropriu spus “ știam”) de la emisiunea Ceaiul de la ora cinci și de la Serbările Scânteia Tineretului din vremea studenției mele. Am citit pur și simplu întâmplator despre muzeu, despre suferința dumnealui, despre biserica din livada.

Și atunci m am gandit cate sunt de văzut așa de aproape de mine ca si spațiu. Și am ajuns in Aprilie la muzeu. Știu ca am fost tare mirata ca era descuiata poarta la intrare, am intrat așa șovăielnic in curte și știu ca i am spus prietenului meu …” dar aici chiar locuiește cineva!”

Muzeul….este ceva…..altceva….Eu am simțit ca mi se da voie cumva sa intru in viața celor de acolo, respectiv a dv. Așadar trebuia sa fiu atenta cum calc și pe unde. Dacă s ar fi putut sa nu striveasc nici un fir de iarba.

Tot ce am văzut a fost minunat, bucatele de suflet și multă dăruire. Începând de la piatra de la intrare, miniferma , livada, biserica ….toate m au făcut sa ma desprind cumva de realitate si sa pasesc intr un alt spațiu – timp. Biserica și cei doi meri din interior te duc cu gândul la existența de dincolo de moarte. Locul este o bucățică de Eden; intrând acolo uiți de zgomotul lumii de afara. Apreciez deschiderea dumneavoastră către oameni, vocea dumneavoastră care te duce intr o lume celesta. Și foarte important din ceea ce dați oamenilor este timpul dumneavoastră care nu poate fi cuantificat, nu aveți cum sa l primiți înapoi . Și totuși îl dați!

Ne am propus sa revenim la Muzeul Pietrei cu proxima ocazie. Sa ne revedem cu bine și cu sănătate!