„Terapia Intensivă – Secția cu cea mai mare mortalitate! Faptul că te întâlnești cu sfârșitul vieții în fiecare zi, este un factor de risc pentru sănătatea mintală a medicilor, iar burnout-ul este foarte frecvent!”

Prof. dr. Daniela Filipescu este „un excelent profesor și om de știință, apreciat și respectat de colegii ei din întreaga lume. În prezent, ea, este într-adevăr unul dintre cele mai proeminente modele pentru tinerii anesteziști și pentru generațiile viitoare de anesteziști”, spune Prof. univ. dr. Șerban-Ion Bubenek.

Terapia Intensivă este locul în care medicina își arată atât puterea, cât și limitele. Această specialitate presupune decizii continue, responsabilitate extremă și o mare presiune psihologică.
Despre vocație, responsabilitate și presiunea care duce adesea la instalarea Sindromului Burnout, în rândul medicilor din Terapia Intensivă, a vorbit doamna Prof. dr. Daniela Filipescu, într-un interviu exclusiv pentru AMPRESS!

Doamna Profesor, aș începe dialogul nostru, pornind de la faptul că sunteți o premieră pentru România! În anul 2024 ați devenit președinta World Federation of Societies of Anaesthesiologists (Societatea Mondială de Anestezie și Terapie Intensivă). Ce înseamnă această titulatură, dar și această responsabilitate, pentru un medic?

Înseamnă recunoașterea pregătirii de specialitate, la nivel internațional și excelent. Înseamnă foarte multă muncă, perseverență, dedicare. Înseamnă a fi la curent cu tot ceea ce se întâmplă în specialitate, pentru că la acest nivel se iau decizii asupra standardelor de practică și asupra siguranței pacienților, iar mesajul transmis trebuie să fie corespunzător în toată lumea.

De 40 de ani, sunteți medic specialist ATI! Pentru publicul larg, Terapia Intensivă este văzută adesea ca un spațiu al fricii. Ce înseamnă cu adevărat ATI din interior?

Oamenii se sperie pentru că în ceea ce privește anestezia este un moment în care pacientul este vulnerabil, este dependent de îngrijirea medicilor care se ocupă de el, și nu este independent să facă ceea ce face în mod curent. Există această teamă legată de anestezie, de a nu se mai trezi sau de a avea complicații, în general neurologice. În ceea ce privește Terapia Intensivă, acolo sunt îngrijiți pacienți critici, care sunt foarte gravi, deci e mai puțin vorba de frică cunoscută. Dar în momentul în care pacientul este îngrijit în Terapia Intensivă, el este înconjurat de foarte multe necunoscute. De zgomote, de alarme, de figuri care nu sunt cunoscute, de multe ori cu mască, ceea ce accentuează necunoscutul. Nu-și vede familia decât foarte rar. Uneori timpul este necunoscut. Diferența zi-noapte, care ne influențează comportamentul, nu mai este percepută și de aceea există această teamă de necunoscut. De fapt, ceea ce nu știe pacientul este că anestezia este absolut necesară pentru un act chirurgical sau orice procedură, pentru a nu avea durere legată de acea procedură sau în cazul unei chirurgii majore, pentru a oferi confortul chirurgului pentru a putea practica operația. Această anestezie înseamnă că medicul are sub control toate funcțiile vitale ale pacientului. Deci, anestezia nu este cunoscută ca fiind indispensabilă actului chirurgical. De multe ori pacienții nu cunosc cine este medicul anestezist care se ocupă de ei, și nici nu-și amintesc după operație sau la câteva zile, cine a fost acel medic care l-a avut în grijă. Ei întotdeauna își reamintesc chirurgul la care au venit să fie tratați.

Și pentru că ați vorbit despre pacienți și de familie! Ce nu vede aproape niciodată pacientul sau familia pacientului din munca unui medic de Terapie Intensivă?

Păi nu vede mai nimic, pentru că accesul în terapie este limitat. Pacientul este în permanență observat și este în permanență sub anumite terapii. Deci familia nu cunoaște care este intensitatea acestor tratamente și ceea ce implică aceste multiple aparate cu care pacientul este înconjurat. De multe ori, în Terapia Intensivă pacientul este pe un aparat care-i susține respirația. Sunt anumite aparate care împing niște substanțe în venele pacientului pentru a-i susține circulația. Sunt uneori și aparate mult mai complexe care suplează funcția renală sau alte funcții. Ori lucrurile acestea nu sunt cunoscute familiei. Importanța lor și cât de complexă este pregătirea celor care îngrijesc astfel de bolnavi. Atât medici cât și asistente.
Iar aceste aparate, existența lor, nu înseamnă că munca medicului este mai puțină sau mai ușoară?
Aceste aparate sunt utile pentru monitorizare, pentru supleere, dar aparatele nu înlocuiesc rolul medicului de a le programa, de a le continua sau întrerupe. Deci, specialitatea ATI are și o mare componentă, pe lângă cunoaștere, o mare componentă tehnică. Trebuie să știi să lucrezi cu toate aceste aparate care sunt din ce în ce mai complexe și mai diversificate. Cu cât sunt mai moderne, sunt și mai sofisticate. Aceste aparate ajută bineînțeles la îngrijirea pacientului, dar schema terapeutică este întotdeauna în mâinile medicului, chiar și în condițiile în care în viitor, roboții vor prelua o parte din activitate. Rolul medicului, rolul uman în conducerea tratamentului cred că încă nu poate să fie minimalizat.

Tot mai mulți studenți la medicină evită specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă, deși este una dintre cele mai necesare. De ce credeți că se întâmplă acest lucru?

Pentru că este o specialitate grea. Pentru că este o specialitate în care nu ai niciodată un program fix, nu poți să-ți programezi viața în cursul după-amiezilor sau weekendurilor pentru că pot apărea urgențe. Este prin definiție o specialitate care implică tratarea pacienților de urgență. Dacă la anestezie, multe dintre operații pot fi programate, dar nu toate, în Terapie Intensivă avem de îngrijit pacienți care vin oricând, la orice oră, cu probleme diverse, pe care trebuie să le diagnostichezi și să le tratezi în cel mai scurt timp. Uneori, diferența între supraviețuire și nesupraviețuire este foarte mică. În câteva minute sau ore, se decide soarta pacientului. De exemplu, într-o resuscitare, într-o oprire cardiacă în spital. Deci, este foarte intensă din punct de vedere nu numai al timpului, dar și al energiei și capacității de concentrare a medicului.
Poate fi și din cauza uriașei responsabilități față de viața pacientului?

Bineînțeles că această responsabilitate este dificilă pentru unii medici, de aceea în Terapia Intensivă cel mai frecvent și cel mai devreme se instalează acel sindrom de burnout. Mai puțin în anestezie, unde lucrurile de multe ori sunt controlate, că sunt pacienți programați. În Terapie, având contact cu atâtea situații diverse, și cu pacienți critici și bineînțeles cu mare mortalitate. Foarte mulți dintre pacienții spitalizați, nu supraviețuiesc, și acest lucru se întâmplă în Terapia Intensivă. Secția cu cea mai mare mortalitate, ca să spunem așa, este Terapia Intensivă. Și faptul că te întâlnești cu sfârșitul vieții în fiecare zi, este un factor de risc pentru sănătatea mintală a medicilor și burnout-ul este foarte frecvent. De aceea cred că este o oportunitate în România, faptul că este o specialitate comună – Anestezie și Terapie Intensivă. Îți dă posibilitatea să te rotezi între perioadele când te ocupi de anestezia pacienților programați, și perioadele de terapie, când îngrijești pacienții de Terapie Intensivă. Nu în toată lumea este așa.

Ați evocat Sindromul Burnout. Cunoașteți multe astfel de cazuri? Sunt medici care renunță la a mai practica această specialitate?

Sunt mai puțini care să renunțe, pentru că deja sunt pe o cale care presupune că au dat niște examene, că au muncit foarte mult până să ajungă acolo și a te îndrepta spre o altă specialitate este destul de dificil după niște ani. Sunt tineri rezidenți care renunță și se orientează spre alte specialități. Dar ceea ce este mai grav, este că sunt medici cu depresie. Cunosc astfel de cazuri de medici cu depresie, iar depresia poate să fie severă și să aibă chiar consecințe de tipul tentativelor suicidare.

Doamna Profesor, dacă eu aș fi acum studentă la medicină, aflată în situația alegerii specialității, ce mi-ați spune despre Anestezie și Terapie Intensivă, dincolo de dificultăți și statistici?

Aș spune că înainte de a alege o specialitate, un student ar trebui să practice o perioadă, să vină în contact în timpul stagiului. De exemplu, în timpul stagiului, să își petreacă ceva mai mult timp decât cele două-trei ore pe zi într-un modul de două săptămâni, cât sunt alocate, și să încerce să înțeleagă care sunt aspectele acestei specialități, ce face medicul anestezist și dacă este pasionat de acest lucru. Atunci aș sfătui studentul respectiv să se orienteze către această specialitate. Dar i-aș spune că toate lucrurile frumoase în viață, presupun și multă muncă. Nimic nu vine ușor, așa că alegerea acestei specialități va însemna o muncă continuă. Nu se poate în această specialitate să nu fii la curent cu toate noutățile. Trebuie să citești absolut tot timpul, să vezi ce apare nou, care sunt noile ghiduri, noile recomandări, ca să poți să faci cel mai bine pacientului, să poți să-l tratezi în siguranță. E o mare satisfacție să vezi un pacient care este sub supravegherea ta. Tu răspunzi de viața lui. De exemplu, în timpul operației, când pacientul nu respiră singur sau nu-și poate menține alte funcții vitale, tu reușești să îl ajuți și să vezi după aceea că pacientul acesta are o viață absolut normală. Ca să nu mai vorbim de succesele din Terapie Intensivă, unde pacienți după accidente, traume diverse, după un infarct miocardic, după orice complicație care a determinat internarea în Terapie Intensivă, să vezi că datorită efortului tău, pacientul supraviețuiește și are o viață normală sau aproape normală.

Ar trebui schimbat ceva în formarea universitară pentru ca Terapia Intensivă să nu mai fie percepută ca o specialitate „de sacrificiu”?

Nu aș spune că este de sacrificiu, dar este adevărat că nu putem să comparăm această specialitate cu altele. Într-adevăr, gărzile pe care le facem noi în această specialitate sunt de multe ori foarte ocupate. Depinde și de spitalul unde lucrezi. Dacă ești într-un spital de urgență, atunci consumul nervos este foarte mare, pentru că ai de îngrijit mulți pacienți, de multe ori în același timp. Dar n-aș spune că e de sacrificiu, dacă lucrurile sunt bine organizate. Se poate schimba ceva, dar asta nu ține de formarea universitară, ci de sistemul în care lucrăm. A avea suficiente linii de gardă, sau de a avea această posibilitate de gardă la domiciliu, care nu este prezentă în România, și care ar ajuta foarte mult situațiile dificile, când se prezintă mai mulți bolnavi. Dacă gărzile ar fi recompensate așa cum trebuie, și nu la nivelul unor salarii din 2017, cum a spus și ministrul recent, ar fi mult mai bine. În formarea universitară, ar trebui să fie un acces mai mare al studenților, în sensul că așa cum este acum structurat învățământul, cu modul de două săptămâni cu cursuri și lucrări practice. Numărul de studenți care vin la acest modul este mare și este greu să te poți ocupa de fiecare în parte și să îi implici pe studenți în activitatea la pacient. Ar trebui să existe mai multe clinici universitare, unde studenții să poată învăța Anestezie și Terapie Intensivă.

Doamna Profesor, ce v-a învățat Terapia Intensivă despre viață, dincolo de medicină?

Că trebuie să fii perseverent, că trebuie să fii empatic. Nu trebuie să faci diferență între pacienți. M-a învățat că trebuie să știi să comunici cu pacientul, dar și cu familia. Să fiu atentă la detalii, pentru că uneori, în timpul urmăririi pacientului, în timpul actului medical, mici lucruri pot să fie foarte semnificative pentru evoluția ulterioară a pacientului. Și m-a mai învățat că nu toate lucrurile sunt sub controlul nostru.

Dacă ar fi să vă întoarceți în timp, ați face tot medicină, ați alege tot Terapie Intensivă?

Da, tot medicină, tot Terapie Intensivă. Dacă m-aș întoarce în timp, în aceleași condiții, da! Adică așa cum am gândit când am ales această specialitate, da, aș alege același lucru, pentru că se potrivește imaginii mele de a face bine pacientului și de a vedea aceste rezultate, de a putea să ai satisfacția lucrului bine făcut și că ai ajutat pe cineva.

Vă mulțumesc, doamnă Prof. Dr. Daniela Filipescu!

Giorgiana Radu-Avramescu

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]