Pipăie cerul, salută înaltul, hei, mormolocule
Prea curând te-ai prostit
Cu degetele ochilor tăi verzi
Mângâie stelele, acolo unde locuiesc ele, în infinit

Taci, obserb, ți-e jenă, ție care
Te luai la trântă cu Dumnezeu
Făceai ochi dulci îngerițelor
Variantă de Romeo, altoită pe un derbedeu

Vorbește, făceai minuni pe scene fără cortină
Spuneai, cu vocea ta inconfundabilă, poezii
Acum nu ești în stare să scoți un diftong
Și fac pariu că nici alfabetul nu-l mai știi

Vine primăvara
Locomotiva ei cu lungi vagoane de disperare
Iar tu-i vei oferi pe muțește, iubitei,

O floare

Vorbește, poete, nu-mi înșira mie baliverne
Războiul tău mondial abia a început
Scoate carabina și ochește inamicul din tine
Care-ți sugrumă beregata și e încă nevăzut

Salută înaltul, suie pe ziduri, fă să ragă leul din tine,
Ce naiba, prea curând te-ai prostit
Cu degetele ochilor tăi verzi
Poți încă mângâia pe sâni stelele, acolo unde locuiesc ele, în infinit

Iar ele îți vor răspunde, negreșit!
18 februarie, 2020, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]