Dragul meu, bine te-am găsit! Am lipsit câteva zile, dar tu nu ai absentat din gândul meu. Oriunde m-ar plimba pașii, te port în permanență cu mine. M-aș bucura să mă aflu și eu în gândul tău, fie și pentru câteva clipe doar. Nu îndrăznesc să cer mai mult.
După ce m-a refuzat inițial, când i-am propus să petrecem câteva zile la București, Luciana s-a răzgândit. Așa încât, mi-am modificat programul după dorința ei. A fost prima dată când a mers și ea, după plecarea ta. I-a fost greu. A fost o nouă confruntare dureroasă cu pierderea ta. În prima zi nu am reușit să-i intru în voie cu nimic. A fost cât pe ce să ne întoarcem aici. Tot efortul meu de a-i face pe plac a fost în zadar. E prima dată când m-am gândit că ar avea nevoie de sprijin și din altă parte, un terapeut poate, pentru a depăși tot ceea ce trăiește acum.

La Sângeru a învățat oarecum să trăiască alături de tine, altcum decât înainte. Bucureștiul, unde aveați obiceiurile voastre, plimbările, locurile în care mergeați împreună, nu a avut prilejul să și-l însușească în absența ta. Așa încât a fost foarte greu. Vizita doamnei Mariana, în prima seară, a deblocat puțin criza. A determinat-o pe Luciana să comunice, să dialogheze, să-și iasă din carapacea în care alesese să se închidă, cu poza voastră alături.

Apoi, de-a doua zi a fost mai bine. Am mers în locurile care știam că-i sunt pe plac. Am făcut amândouă eforturi pentru a ne da iluzia că ne e bine. Probabil ne-a și fost, pe alocuri.
Acasă, totul e cum știi. Dacă la Sângeru am făcut mici modificări, la București totul e ca atunci când ai fost ultima dată. Fiind frig, am purtat halatul tău albastru. Am găsit în buzunarele lui urme ale tale. Le-am sărutat și le-am pus la loc. Minune a fost că am avut apă caldă. Fierbinte chiar, așa cum îmi place mie, și cum îți plăcea și ție. Pe măsuța din sufragerie stă deschisă de tine, o carte a poetei Emily Dickinson. În dormitor, o alta, a lui Pablo Neruda. Hainele tale sunt peste tot, la fel ca înainte. Fotografiile cu tine, cu noi, sunt de asemeni peste tot. Am constatat că trebuie să fac puțină ordine în apartament, dar când, dacă merg pentru câteva zile, și în acelea am programul bătut în cuie?

În zilele acestea am întâlnit câțiva oameni care ne simpatizau, și noi pe ei, la rându-ne. De pildă, una dintre doamnele de la farmacia „noastră”. Era așa bucuroasă când m-a văzut. Am intrat să cumpăr o mască, dar mi-a dăruit-o. Am fi stat mult la vorbă, dar nu puteam să las oamenii să aștepte. Mi-a spus că-și dorea să vină cu fiul ei la Muzeul Pietrei, înainte ca tu să pleci, dar va veni la vară. M-a întrebat, printre altele, dacă m-am mutat, mă mut, la București. E o întrebare care mi s-a pus des în ultima vreme, și pe care și mai mulți și-au pus-o. Nu, nu m-am mutat, și nu mă voi muta la București, chiar dacă spre deosebire de tine și de Luciana, care nu aveați răbdare multă să întârziați acolo, eu m-am simțit și mă simt foarte bine acolo. Locul acela îmi dă mai mult răgaz pentru lectură, pentru scris, pentru mine cu mine. Dar NU mă voi muta acolo. Voi merge doar în vizită.

Nu pot să plec departe de tine. De locul ăsta în care am crescut, iar el la rându-i sub ochii mei. Dacă noi am mai uitat câte ceva din tot ce-am trăit, în beția iubirii noastre, locul ăsta știe tot. El a fost martor de la primul sărut. Zidurile, iarba, cerul, pomii ne știu toate secretele. Ne știu de-a fir a păr.

Dragul meu, unii nu au liniște din pricina bogăției în care m-ai lăsat aici. Da, au dreptate! Aici e o uriașă bogăție culturală, sufletească, dar dincolo de ele, este o imensă responsabilitate, pe care mă voi antrena s-o port așa cum se cade. Să-i fac față. Nea’ Gheorghiță, cel care a fasonat pomii din Livadă, după ce ne-am încheiat socotelile, mi-a urat să stăpânesc sănătoasă acest loc. I-am răspuns că locul acesta nu e despre a stăpâni, ci despre a-l îngriji, de a-l înflori, de a-l crește, dacă este posibil.

Voi rămâne aici, dragul meu, cu toate greutățile, cu toate bucuriile, cu tot ce înseamnă continuitatea Muzeului Pietrei. Și, la un moment dat, voi fi chiar acolo, lângă tine. Deasupra ta! În criptă e loc și pentru mine, și îmi amintesc cum mai găseam resursele să facem haz, în timp ce se lucra la ea. „Nici aici nu scap, Vrabie!”. Da, nici acolo nu scapi, Ursu! Nu știu când va fi. Vârsta nu e un criteriu de selecție, când vine vorba de plecarea definitivă. Deși mi-e dor de tine, nădăjduiesc să-i fiu cât mai mult alături Lucianei. Veșnicia oricum e lungă, și vom avea timp destul de petrecut împreună. Până atunci, luminează-ne, te rog, viața!

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]