Și totuși cel mai frumos am trăit în dragoste.

Ba cel mai frumos am trăit în aer

și în nuci și în cireși și,

cu deosebire, în călătorii.

Apoi m-am gândit că cel mai frumos am trăit

rătăcind prin mine

ca prin păduri

și prin aer

și prin fluturi,

hălăduind prin hățișurile care eram.

Gândindu-mă eu unde am trăit cel mai frumos

mi-am amintit

cum mă ținea în mâinile ei de abur, ca pe un fluture, bunica

și eu nu muream de atâta alint și răsfăț.

Apoi am trăit atât de frumos într-un glonț

fiindcă, făcând eu armata, am făcut-o degeaba,

în vremea soldățirii mele nenimerindu-se războaie

și era răcoare și atât de bine în toamna din glonțul în care

mă adăpostisem.

Mult și frumos am trăit în cuvinte,

miezul lor răcoros mi-a făcut bine

și mustul lor de strugure nestrivit până la sâmbure

m-a amețit adesea și beat chiar am umblat pe hai-huile

cărări ale vorbei.

Și totuși,

gândindu-mă și răzgândindu-mă eu,

ca un pepene vara pe care-l întorci pe toate fețele

să-i afli drumul spre înlăuntrul lui dulce-verde de albăstrui,

am găsit

că, norocosul de mine, cel mai frumos și mai frumos și mai frumos

și cel mai frumos și mai frumos de frumos

am trăit în dragoste.

(Lucian Avramescu, din volumul „Cartea fără nume”)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]