Cât de frumoasă, ca în oglindă, îţi împrumuţi chipul
Ochilor mei!
Dar cum mă văd eu în tine?
Ăsta-i un alt vers care nu încape în poezie.

Cât de înflorit, ca un toporaș primăvara,
Genunchiul tău pe care nu încetez să-l sărut,
Dar cum se văd aricii chipului meu țepos
În oglinda inimii tale?

Cât de ușor îți dai ochilor mei chipul
Și iute călcâiul dezmierdat
Și pulpele pe care urcă greierii palmei mele
Care te gâdilă,
Dar cum se văd, în irișii tăi, ciulinii inimii iubitoare?

Bună seara, iubito, îți spun până va obosi
Întunericul de prea multă așteptare.
Ce crezi că ne transmite noaptea
Care pune perdele groase la geamuri
Iar noi ne vedem doar pe noi
Unul în oglinda celuilalt?

Cât de frumoasă îţi împrumuţi chipul
Ochilor mei!
(Lucian Avramescu, 17 octombrie 2019, București)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]