zi de zi corectăm, draga mea, șpaltul vieții
îmbrăcați în mantaua aceluiași cer
sângele nostru freacă pereții
abatorului actualității stingher

ne ajutăm să murim mai devreme, se pare,
verbele mușcă și sfâșie blând
în palmele noastre sunt în floare
cuiele dragostei frumos luminând

o bibliotecă am scris, draga mea, împreună
în aer sunt cuvintele noastre de aer
latră, se împung, sună
coperțile lor sunt un vaer

unul fără celălalt, de disperare am muri retezați,
asemeni copacilor, draga mea
de aceea în sicriul odăii cu franjuri rare
alergăm să ne ucidem cu mâinile noastre
și se va putea
(Lucian Avramescu, din „Almanah Scânteia Tineretului ‘82”)

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]