Plouă cărunt, ca la final de lumi
Plouă acolo unde ieri bătea cu soare
E ceață deasă-n subsuori de munți
Și prin acoperișuri intră disperare

Oftez bacovian, oftez degeaba
N-am un motiv, în fond plouă banal
De ce m-a năpădit așa tristețe
De parcă-ar fi oftatul meu final

Stă zgribulit arțarul de la poartă
Nici vrăbiile n-au ieșit în ploaie
Plouă a toamnă și-a sfârșit de lume
Tot universu-i umed și se-ndoaie

Iubita-mi doarme, s-a crăpat de ziuă
Dar noaptea joacă încă prin burlane
Iar eu aproximez o poezie
Despre un Dumnezeu cuprins de toane

Plouă cărunt, ca la final de lumi
Mâța stă-n geam, pândind un strop de soare
E ceață deasă-n subsuori de munți
Și prin acoperișuri intră disperare

Lucian Avramescu, 7 octombrie 2017, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]