AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Bancar VS. nebancar: care soluție este mai avantajoasă?

 

Atunci când ai nevoie de o sursă suplimentară de bani, banca este una dintre cele mai comune surse de unde poți face rost de aceasta. Problema apare la timpul îndelungat de procesare a cererilor și cerințelor foarte stricte de acordare a creditelor care o transformă într-o soluție nu tocmai potrivită pentru situațiile de maximă urgență. Aplica aici pentru un credit nebancar de la Smile Credit!

Credit bancar sau nebancar – ce să aleg?

Înainte de a apela la o sursă externă pentru a face rost de bani este foarte important să stabilești cu exactitate care este suma de care ai nevoie, în ce scop o vei folosi, dar și timpul pe care ești dispus să îl aștepți până în momentul în care vei intra în posesia acesteia.

 

Paralela dintre creditele bancare și cele nebancare poate fi făcută doar ținând cont de nevoile și cerințele beneficiarului. Doar având aceste date se poate decide cu exactitate care soluție este mai avantajoasă pentru fiecare persoană în parte și de ce.

 

Dacă ai nevoie de o sumă mare de bani pentru o achiziție însemnată, cum ar fi o casă sau o mașină, creditele bancare sunt singura soluție la care poți apela. Dat fiind faptul că valoarea oferită este foarte mare și condițiile de acordare vor fi foarte stricte, birocrația și timpul de așteptare pe măsură.

 

Pe de altă parte, dacă ai nevoie de o sumă modică urgent, pentru a suplimenta un buget, pentru a achita anumite datorii sau a acoperi necesitățile lunare, un împrumut nebancar se dovedește a fi mult mai avantajos. Îl poți accesa în doar câteva ore, cu minim de documente, fără deplasări la instituție sau diferite dovezi. Poți folosi bani în orice scop dorești, fără limite sau restricții, cu garanția unor rate fixe pe toată durata contractului.

De ce să optezi pentru un împrumut nebancar de la Smile Credit?

Smile Credit este una dintre cele mai importante instituții financiare nebancare din țară, cu un pachet foarte vast de produse de finanțare care vine în ajutorul tuturor celor care au nevoie urgentă de bani. Cu condiții de acordare ușor de îndeplinit și birocrație simplificată, creditele Smile Credit sunt soluția ideală în cazul în care te confrunți cu probleme financiare care nu suportă amânare.

Cum obții un credit nebancar?

Pentru a accesa un credit rapid online trebuie doar să îți creezi cont pe platforma Smile Credit, să selectezi suma dorită, cuprinsă între 200 și 3.000 de lei, și perioada de rambursare, până la maximum 12 luni, și să trimiți cererea spre analiză. Banii vor fi transferați în contul tău în aceeași zi, după ce ai primit decizia de finanțare.

Cine poate accesa un credit nebancar?

Dacă ai peste 18 ani și deții o sursă stabilă de venit, poți obține un astfel de credit. În plus, pentru a intra în posesia unui astfel de împrumut nu va fi nevoie de garanții, giranți sau alte acte justificative. Ai posibilitatea să folosești banii obținuți în orice scop dorești, fără limite sau restricții din partea instituției.

Te bucuri de dobândă fixă

Dobânda aplicată de Smile Credit pentru orice tip de credit oferit este de doar 1,1% din valoarea sumei împrumutate, fără posibilitatea de a se modifica după momentul semnării contractului.

De asemenea, politica Smile Credit exclude aplicarea comisioanelor pentru servicii generice, precum analiza dosarului, pentru depozit sau pentru rambursare anticipată. În acest mod te bucuri de predictibilitate maximă la semnarea contractului în așa fel încât să îți organizezi finanțele într-un mod cât mai eficient.

 

Completează formularul online și obține un credit nebancar online de la Smile Credit în doar câteva ore!

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!