În regiunea izolată a Chukotkai din Rusia, în anul 1974, un pui de urs polar pe nume Masha a rămas singur după ce mama sa a fost ucisă de un vânător. Mică și vulnerabilă, Masha părea sortită pieirii, dar viața sa a fost salvată de exploratorul Nikolai Machulyak, care a găsit-o în zăpadă și a început să o hrănească pe tot parcursul iernii arctice. Această grijă neobișnuită a creat o legătură specială între om și animal, iar povestea a captat atenția publicului printr-un gest rar de încredere între specii.

Salvarea și revenirea ursului polar

După ce mama ei a fost împușcată, Masha, prea mică și slabă pentru a supraviețui singură, a fost găsită de Nikolai Machulyak în 1974. Exploratorul a început să îi ofere hrană – pește, carne și lapte condensat – pe toată durata iernii grele din Arctica. Sub protecția și grija sa, puiul de urs a câștigat forță și sănătate.

Când a sosit primăvara, Masha a dispărut în tundră, iar Machulyak a crezut că nu o va mai vedea vreodată. Surpriza a venit în februarie 1976, când ursul a revenit, devenit un exemplar adult de aproximativ 150 de kilograme. Ea l-a recunoscut imediat pe omul care o salvase și a acceptat hrana oferită fără teamă.

O legătură neobișnuită între om și urși

La scurt timp după revenirea lui Masha, a apărut și un alt urs, mult mai mare, numit Mariya Mikhailovna. Acesta a permis, de asemenea, apropierea lui Machulyak, iar exploratorul a început să hrănească regulat ambii urși. Povestea a devenit rapid cunoscută, atrăgând curiozitatea oamenilor dornici să vadă această relație rară între un om și urși sălbatici.

Încheierea relației și ecoul poveștii

Deși legătura lor a fost impresionantă, natura sălbatică rămâne imprevizibilă. Soția lui Machulyak, îngrijorată pentru siguranța soțului său, i-a cerut să înceteze hrănirea urșilor. Cu regret, Machulyak a acceptat, iar urșii au dispărut înapoi în întinderile arctice.

Deși urmele lor s-au șters, întrebarea dacă urșii și-au amintit cu adevărat de cel care i-a salvat rămâne un mister. Povestea lor, relatată în 1977 în lucrarea Cerere de Prietenie, nu vorbește despre îmblânzirea naturii, ci despre o încredere rară, născută într-un peisaj alb, acoperit de zăpadă.