Citesc, trist, despre moartea unui pictor în vârstă de 69 de ani. Presa anunță nu moartea artistului, ci moartea unui líder al Revoluției din Reșița. În subsol, știrea amintește că revoluționarul din Decembrie picta și încă înaripat de har coloristic. Iată textul:

”Liderul mişcării revoluţionare din 21 şi 22 Decembrie 1989 de la Reşiţa, Nicolae Dumitru Vlădulescu, a murit la vârsta de 69 de ani, luni după-amiază, la locuinţa sa din cartierul reşiţean Doman.

Originar din localitatea Prilipeţ, artistul plastic Nicolae Dumitru Vlădulescu, Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin, a fost unul dintre puţinii pictori români care a intrat în circuitul internaţional al artei. Tablourile sale sunt expuse permanent la Soho Gallery din New York şi s-au aflat de-a lungul timpului la International Art Show Berlin (1985) sau în expoziţia itinerantă din Europa, ce a inclus ţări precum Franţa, Germania sau Austria”.

Finalul știrii merita să fie începutul ei.

Revenind la Revoluție, observ că ea a avut loc peste tot, inclusiv la Reșița. Azi urmele ei nu se mai văd nicăieri, iar când sunt, apar în tragice texte de necrolog, sau în ruine. Cea mai dureroasă ruină este a patriotismului.

Revoluția n-a fost. Au fost doar niște oameni, idealiști și curajoși, care au crezut că dărâmă comunismul, punând în loc democrația și libertatea. Dărâmarea a fost totală, mai puțin a comunismului care a supraviețuit deghizat, prin aceiași indivizi, sau înlocuitorii lor la comandă, belferi ai unui dezmăț bine controlat.

Știrea despre moartea revoluționarului, care era un pictor idealist, poate ține loc de necrolog pentru moartea idealurilor unei revoluții ratate.
Lucian Avramescu