Ana Luciana Avramescu : ”Oda Bucuriei” în varianta instrumentelor care respiră

Cea mai frumoasă melodie este liniștea. De câteva zile, dimineața când mă trezesc, încerc să ascult cele ce mă înconjoară. Uneori o liniște asurzitoare se lasă din senin.

Tata evoca undeva cum scriau despre liniște poeții. Lucian Blaga, el cred, de atâta liniște auzea cum se lovesc de geamuri razele de lună, iar Nina Cassian, poetă pe care n-am citit-o, recunosc, așa cum e moda generației mele, de a citi doar telefonul, auzea, în marea liniște, cum se depune pe mobilă praful.

Totuși în liniștea aceea, vântul își cântă simfonia, podelele scârțâie, ecoul răsună prin pereți și brusc se oprește tot. Pentru o fracțiune de secundă parcă am dopuri în urechi și îmi pot auzi doar gândurile. Îmi aud vocea interioară, vorbesc cu mine însămi, toate astea în acea minisecundă interminabilă.

Distribuie prietenilor

Mă apropii de geam și în mintea mea se desfășoară o avalanșă de imagini. Anatomia lemnului ce îl înconjoară. Ating praful rămas de la stele care pare acolo de o eternitate, și dacă închid ochii mă duc într-un vis din care nu aș mai ieși. Visul în care sunt eu cu mine, liniștea și lemnul vechi.

Orice melodie din lume nu o să întreacă aceste sunete. Când ”liniștea” se ridică, parcă aud păsările cum cântă ”Oda Bucuriei” într-o variantă schimbată. Fără pian sau vioară, ci doar prin glasul instrumentelor muzicale care respiră .

Vă imaginați cum ar suna concertul anual de la Viena dacă ar cânta vietățile necuvântătoare? Vrăbiile, graurii, rândunelele. Se scutură universul și ar rezulta un haos total? Poate! Și totuși cred că sala ar fi plină.

(Elevă în clasa a VII-a, Școala Sângeru)