Ana-Luciana Avramescu: Prima vară în lipsa amfitrionului

ana luciana scaled 1

Ca în fiecare an, în august, mai devreme sau mai târziu, Muzeul Pietrei își deschide larg porțile, așteptându-vă cu zâmbetul pe buze între miile de pietre adunate de cel ce acum e dincolo de cuvinte.

Ce o să vă pară diferit? O să vă pară diferit amfitrionul de această dată. Nu o să vă mai întâmpine zâmbetul larg al poetului, nu o să vă mai întâmpine lumina ochilor lui, ci vom fi doar noi. Cele două rămase în urma unui om care degaja numai căldură în jurul său.

M-am obișnuit să fie mereu în dreapta mea, să-i simt respirația lângă umărul meu, să-mi spună la final unde am greșit sau să-mi declare că e mândru de mine. Acum mai plutește în aer doar o amintire, iar fiecare fir de iarbă călcat de el va plânge odată cu noi pe 17 august. Îi lansăm cartea cu ultimele scrieri, cu toate că el e absent, dar asta e dovada clară că nu a murit. A plecat doar într-o călătorie pentru a regăsi cuvintele, pentru a se întâlni cu îngerul despre care obișnuia să scrie des. A lăsat în urmă o provocare, aceea fiind să-i luăm locul de amfitrion și să ne descurcăm de parcă el ar dirija totul din fotoliu, ca până acum.

Mama m-a rugat să spun și eu atunci câteva cuvinte despre el, iar după opt luni, încă îmi tremură vocea la pronunțarea numelui său. De fiecare dată când sunt pusă în situația de a dialoga cu publicul despre el, mă străpunge o avalanșă de amintiri și gânduri care mă afundă în tăcere. Sunt aproape sigură că o să fiți acolo cu noi, iar poetul o să ne privească din fotoliul său așezat pe norul de cuvinte regăsite.afis concert

Parteneri