Ana Luciana Avramescu : Un an de când ne-am spus adio

lucian si luciana

Au trecut luni bune de când nu am mai scris. Posibil să ma fi uitat unii dintre voi. Scriu pentru a avea ce-i citi tatei mâine dimineață. Mă voi duce cu o candelă și îi voi dărui un nou material. Îmi lipsesc replicile lui legate de scrisul meu. Nu era o zi in care să nu mă roage să mai scriu pentru AMPress. Îmi spunea că scriu frumos. De când a plecat de lângă mine, fiecare text pe care l-am publicat a fost auzit și de el (sper). M-am așezat lângă mormânt și i-am citit. Cu liniștea am fost obișnuită pentru că doi ani nu i-am auzit glasul, însă mă așteptam să-mi scrie pe o foaie părerea lui, așa cum făcea mereu. Acum foile au rămas albe. Pixul a rămas nemișcat. Tata a ales sa vorbesc doar eu de acum încolo, iar el privește de undeva de mai sus. Se apropie împlinirea unui an de la moartea lui. Nici nu știu când a trecut timpul. Dacă aș sta să calculez fiecare clipă de suferință, mi s-ar părea însă o eternitate. Urmează și sărbătorile. Al doilea Crăciun fără el.

Îmi propusesem să nu mai sărbătoresc niciodată Crăciunul. Tata a murit în prag de sărbători încât un timp am urât ideea de tradiții și obiceiuri. Mă gândesc cu groază că e al doilea an in care voi împodobi bradul in absența lui. Fiecare familie are obiceiurile ei. La noi se întâmpla ca eu și mama să ne ocupăm de brad, iar mai apoi tata venea să vadă rezultatul și ne lăuda pentru ispravă. Acum totul se va petrece într-o atmosferă tristă și rece. Nimic nu mai e la fel. Mă izbesc în casă de poze în care zâmbea și se citea fericirea pe chipul lui. Ăsta e singurul lucru care mă mai motivează să încerc să merg mai departe. Plus faptul că tata a încercat să fie fericit mereu până să se îmbolnăvească, și a trecut cu putere prin toate greutățile pe care le-a întâmpinat în viață. L-am numit “eroul meu”. M-a învățat cum trebuie trăită și înfruntată viața. M-a rugat să nu plâng vreodată. M-a îndemnat să fiu copia lui și să nu mă cramponez niciodată în probleme. Totuși, oricât aș încerca, nu voi reuși să depășesc plecarea lui niciodată. O să pot doar să trăiesc cu ea.

Voi spune și anul acesta “Crăciun fericit “ unei cruci. Mă voi preface că am tot ce îmi doresc. Dacă ar fi existat Moș Crăciun, i-aș fi scris o ultimă dorință. Să-l anunțe cumva pe tata că-l iubesc și că nu l-am uitat. Poate ăsta e singurul meu regret. Că nu am putut să-mi iau rămas bun cât încă mă mai auzea, și că n-am apucat să-i spun cât de mult l-am iubit. Sper ca sărbătorile voastre să fie mai luminoase decât ale mele și să le petreceți alături de oamenii pe care îi iubiți cu adevărat.

Parteneri