Ana-Maria Bocai: Cafeaua amintirii
Dacă mă întrebi ce mi-aș dori astăzi
Ți-aș răspunde că aș vrea să-ți aparțin
Să fiu a ta așa cum tu ești al tău,
Să-ți fiu copil sau mamă.
Dimineața, ochii tăi să îmi fie cer și trezire
Şi soarele să poarte blândețea chipului tău.
Mângâiere să am dulceața buzelor tale
Şi cântul păsărilor adăpost inimii.
Aroma cafelei, martoră la răscruce de drumuri
Îmi croiește calea în amintire către tine.
Îmbrățișarea mută,
Cumva oficială, purta în ea frica de noi,
Se petrecea un fel de concert de vioară
Scris de Bach sub nemiloasa ploaie a uitării.
Cuvinte spuse în grabă, fără nici un înțeles,
Orgolii și soarele ce anunța…
Ce ironic!
O răscruce de drumuri.
Un zâmbet fugar răscolind gânduri
Căi tainice ale sufletului și tu…
Atât cât mai ești tu.