Ana-Maria Bocai: Cafeaua amintirii

Dacă mă întrebi ce mi-aș dori astăzi

Ți-aș răspunde că aș vrea să-ți aparțin

Să fiu a ta așa cum tu ești al tău,

Să-ți fiu copil sau mamă.

Dimineața, ochii tăi să îmi fie cer  și trezire

Şi soarele să poarte blândețea chipului tău.

Mângâiere să am dulceața buzelor tale

Şi cântul păsărilor adăpost inimii.

Aroma cafelei, martoră la răscruce de drumuri

Îmi croiește calea în amintire către tine.

Îmbrățișarea mută,

Cumva oficială, purta în ea frica de noi,

Se petrecea un fel de concert de vioară

Scris de Bach sub nemiloasa ploaie a uitării.

Cuvinte spuse în grabă, fără nici un înțeles,

Orgolii și soarele ce anunța…

Ce ironic!

O răscruce de drumuri.

Un zâmbet fugar răscolind gânduri

Căi tainice ale sufletului și tu…

Atât cât mai ești tu.