Ana-Maria Bocai: Doar zefirul

Mi-am peticit inima cu vise şi frumos

Şi o mai cert, adesea, când o doare

În sufletu-mi bezmetic un fluturaş nătâng
Îşi căuta perechea ascunsă într-o floare.
Culori minune în câmpuri adunate
Frenetic se întrupau în roua dimineții
Melancolii sădite -n flori de maci
Zâmbeau absent în amintirea vieții.
O margaretă chipul îşi privea
Era în gândul său a lumii-ntregi regină,
Şi rugăciunea sa în perlă se schimba
Topită într-o lacrimă, de-a soarelui lumină.
Nu-mă-uita!
Te rog!
Striga o albăstrea
În adierea serii, cu glasul stins de dor
Trezit din somnul său doar vântul o asculta
Şi-o ridica spre cer, să o ia cu el în zbor.
În salcia bătrână ce aleanul mi-l ştia
Şi vremea se-oglindea în ape… măreție
Un fluturaş bezmetic zefirul căuta
Voia să-i fie el tovarăş pe vecie.