Ana-Maria Bocai: Eternitatea clipei mele

 

Încă o toamnă pierdută în amintirea iubirii…
Mereu şi mereu amintiri
Trăiri care îmi aparţin sau care ne aparţin,
Linişte mută împărţită la noi.
Uitare ce nu se aşterne peste sufletul meu
Şi inima care te adună iar şi iar,
Nici glasul nu ţi-l mai aud…
Nu mai ştiu cum îmi şopteai numele
Şi nici nu mai ştiu cum îmi ştergeai
Lacrima fugind pe obraz.
Prima şi ultima îmbrăţisare într-un gest împietrit de adio,
Acolo am rămas şi vom rămâne mereu
Nu am să pierd.
Tu eşti eternitatea clipei mele
Visul ce niciodată nu va fi frânt,
Zbuciumul toamnei care se topeşte în frunzele moarte,
Iarna ce îmbrăţişază natura plângând,
Zbor de fluture şi gândul tainic ascuns într-o floare.