Ana-Maria Bocai: Tăcerea pământului

 

Cade ploaie rece de mai cu stropii grei

Se sparg peste gânduri abandonate

Distribuie prietenilor

Fiori, doruri, zboruri croiesc alei

Porţi închise de amintiri demult uitate.

 

Zeii coboară mai mult pe pământ

Gândul elementar este acum lumină

False iubiri se topesc risipite în vânt

Viaţa îşi cere picătura din steaua divină.

 

Într-un caleidoscop se zbate imaginea ta

Muţenia lumii sufocant pe noi ne apasă

Nu mai e loc nici pentru puţinul sfânt

Zâmbetul s-a transformat într-o tristă grimasă.

 

Aud în cântec surd sufletul tău

Cu lacrimi spălând un povârniş de durere

Uşor, ca o sageată sare în slăvi

Dornic s-adapte cu sori visele mele.

 

Se-anină în palmă un strop jucăuş dintr-o stea

Şi râde şi plânge … îi dau culoare

Sărută pământul ce-l naşte şi-apoi

Din dragostea mea, în curcubeu el apare.