Pășeam în lumina unei noi zile alături de colegii mei din Centrul Operațional al Bazei Aeriene Boboc. Doar ce ieșisem din serviciul operativ și așa cum stabilisem cu câteva zile înainte, la inițiativa tinerei și inimoasei mele colege de la Meteo, sublocotenent Ruthi Drăgușin, am pornit pedalarea către o nouă provocare la care am spus ”DA” din prima clipă atunci când am auzit că fiecare km parcurs înseamnă un euro pus la temelia Spitalului Speranței. Cu ani în urmă, tot pentru un proiect umanitar al HOSPICE mi-am tăiat și donat părul… dar despre asta am povestit atunci tot într-un articol.

HOSPICE Casa Speranței, este o fundație înființată de un englez în anul 1992 la Brașov, pe când în România nici nu prea se auzise despre serviciul de ”îngrijiri paleative”.   La HOSPICE, în București se află una dintre cele cinci clinici din țară unde bolnavii în stadiu terminal sau care suferă de afecțiuni de nevindecat sunt îngrijiți gratuit, ca să poată trăi mai ușor cu durerea. Toți pacienții adulți au parte de consiliere psihologică și spirituală, iar supraviețuitoarele cancerului fac terapie la Centrul de Zi.

HOSPICE a organizat cu succes mai multe evenimente sportive printre care și pe acesta de ciclism Hope On Wheels 2024 powered by Kaufland, marcând un nou record în mobilizarea comunității pentru Spitalul Speranței – centrul HOSPICE de îngrijire paliativă pediatrică ce urmează a fi construit lângă București.  Peste 5.800 de persoane  s-au alăturat inițiativei din toate colțurile tării și chiar și din străinătate, demonstrând un angajament impresionant față de această cauză nobilă.

Inițial m-am înscris pentru o cursă de 10 km dar am parcurs 20 km fără probleme și sunt mândră că am putut pedala împreună cu colegii mei. Ne-am bucurat și ne-am susținut în timp ce pe deasupra noastră era în desfășurare un adevărat spectacol aerian.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care au au făcut posibilă această activitate. RESPECT! Cheile speranței oamenilor loviți de soartă se află chiar în mâinile și buzunarele noastre și atârnă greu mai ales atunci când este vorba de cei dragi. Timpul trece atât de repede… doar faptele rămân mărturie a trecerii noastre prin viață.

În rândurile care urmează am avut bucuria realizării unui interviu cu slt.Ruthi Drăgușin, inițiatoarea mobilizării noastre colective în cadrul evenimentului de ciclism cu scop caritabil care a avut loc pe 17.05.2024 la Baza Aeriană Boboc/ Școala de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene.

Ruthi, spune-mi te rog cum ți-a venit ideea participării colective la Hope on Wheels ~ 2024 pentru Casa Speranței?

Am participat alături de toată familia mea la activitățile organizate de HOSPICE Casa Speranței încă de când eram mică. Am cunoscut nevoile oamenilor bolnavi de cancer, încurajarea de care ei au nevoie și însemnătatea oricarui gest din partea noastră prin intermediul bunicii mele, ea fiind una dintre paciente. Având pe cineva acolo, dorința de a-i ajuta pe cei bolnavi a fost mult mai mare, iar eu am căutat mereu să promovez evenimentele celor de la HOSPICE  și să îi conving pe prietenii și colegii mei să se implice și ei. Făceam asta pentru că șiam cât de mult înseamnă pentru bunica mea, dar și pentru ceilalți pacienți.

Cum a fost privită/primită inițiativa ta de către colegi?

Intenția mea, în primul moment a fost să îi invit pe colegii de la Boboc să ieșim la o plimbare prin oraș cu bicicletele în timpul nostru liber. Ulterior, mi-am dat seama că am putea face un anunț  prin care să se implice toată unitatea la eveniment, nu doar Centrul de Operații, iar apoi m-am gândit că am putea să pedalăm chiar în unitate. Colegii mei au fost foarte încântați de idee și au spus că se vor implica, indiferent de modul și locul în care am fi desfășurat activitatea. Eram super încântată de eveniment și mi s-ar fi părut ceva extraordinar dacă am fi reușit să organizăm la nivelul unității această cursă, dar stăteam puțin pe gânduri și nu știam exact cum va fi primită inințiativa, având în vedere faptul că eram în incinta unei baze aeriene și era vorba despre o zi cu activitate de zbor. Aici au contribuit foarte mult colegii mei care m-au încurajat și m-au asigurat că am susținerea lor, așa că i-am prezentat comandantului unității propunerea.

Ce părere a avut despre asta comandantul unității și șeful tău? Cum au reacționat? Te-au susținut?

Comandantului meu i-a plăcut mult propunerea, a fost de acord să organizăm pedalarea în interiorul Bazei Aeriene cu tot personalul doritor implicat, ba mai mult, a spus că se va înscrie și el.  M-a susținut cu absolut tot am avut nevoie și s-a implicat sută la sută în organizarea acestui eveniment. Sunt recunoscătoare ca am fost binecuvântată cu așa colectiv și cu un comandant model, așa cum sunt sigură că multe persoane și-ar dori. Ne susține și  ne provoacă de fiecare dată să fim buni pe toate planurile, să ne îndeplinim sarcinile de la locul de muncă exemplar, dar totodată, să nu uităm că suntem oameni și viața înseamnă mult mai mult decat un job. Ne încurajează să ne hrănim sufletul, să facem sport, să învățăm despre alte domenii și să fim oameni implicați și devotați.

Cum a decurs pregătirea și instruirea colegilor în vederea înscrierii corecte pe platforma aplicației pentru pedalare și validarea rezultatelor?

Am prezentat programul și regulamentul cursei de biciclete în fața personalului unității, pașii pe care trebuie să îi urmăm ca să ne înscriem, cum vom înregistra distanța parcursă și ce trebuie să facem ca să fie validați kilometrii parcurși…am fost plăcut surprisă să primesc ulterior multe apeluri și mesaje de la oameni încântați, la rândul lor, de idee și doritori să participe. În unitate mai erau persoane care participaseră în anii anteriori la astfel de evenimente, știau despre ce este vorba și cum se procedează, iar ele i-au convins și ajutat să se înscrie și pe colegii lor. Ușor, ușor, cât mai multe persoane din Baza Aeriana Boboc se înscriau la cursă și se ocupau de diferite aspecte pentru ca evenimentul să fie o reușită.

Mulțumirile noastre merg și către Primăria Buzău care ne-a susținut și ajutat cu 30 de biciclete pentru cei care își doreau să paricipe însă nu aveau o bicicletă. Aceasta a fost o inițiativă extraordinară având în vedere faptul că la Baza Aeriana Boboc suntem mulți veniți din toate colțurile țării și nu aveam bicicletele aduse de acasă. Persoane desemnate din unitate s-au ocupat de stabilirea traseului, i-a ajutat pe cei care aveau nevoie de transportul bicicletelor iar în ziua cursei totul a ieșit foarte, foarte bine.

Cum a început ziua în care urma să aibă loc cursa?

Ziua aceea a debutat cu multe emoții dar și cu entuziasm. Eram obosită. Ieșisem din tură și doar ce prognozasem condiții de ploaie slabă din punct de vedere cantitativ, iar faptul că existau m-a descurajat puțin. M-am rugat să fie totul ok, m-am întâlnit cu colegii din Centrul de Operații și am mers să ne întâlnim cu restul personalului din unitate. Când am văzut bicicletele de la primarie aliniate și colegii din bază cu bicicletele personale, pregătiți să pedaleze indiferent de vreme, mi s-a umplut sufletul de fericire.

Crezi că a meritat efortul?

Cursa a fost o provocare pentru noi toți. Au fost persoane înscrise chiar și pentru 100 km, persoane care făceau ciclism, dar și amatori, oameni dornici să facă mișcare și să ajute. Vântul ne-a creat ceva probleme tuturor, am avut și câteva minute de pedalat printre picături de ploaie, însă fiecare a reușit să parcurgă distanța la care s-a înscris, ba chiar să o dubleze sau tripleze, văzând cât ne bine ne simțim și ce frumoasă este activitatea în sine. Ce mă bucură și mai mult este faptul că cei care nu au putut participa alături de noi la cursa din cauza task-urilor pe care le aveau de îndeplinit, fiind implicați direct la activitatea de zbor, s-au înscris și au pedalat în timpul lor liber, în afara programului. Pedalam și eram în extaz!

Am făcut mișcare cu o priveliște superbă, în tandem cu zborul aeronavelor și nu multe persoane au posibilitatea să facă asta! Iubesc aviația, iar faptul că aceasta cursă s-a desfășurat în timp ce admiram zborul în diferite ipostaze și cu diferite categorii de aeronave m-a făcut să radiez de fericire. Cred că evenimentul a fost un adevărat succes și chiar mi-a întrecut așteptările. În primul rând s-au adunat foarte mulți km și, implicit, o sumă considerabilă donată către HOSPICE  Casa Speranței. În al doilea rând, am petrecut un timp extraordinar alături de colegii de la Baza Aeriana Boboc și chiar am simțit că fac parte dintr-un colectiv frumos. Indiferent de grad sau funcție, am pedalat, am ieșit să facem mișcare împreună, am comunicat, am râs, ne-am încurajat, ne-am simțit bine și am avut posibilitatea să facem și “altceva”. Sunt sigură că vom organiza împreună și alte evenimente de acest fel pentru că persoanele de aici sunt deschise la diferite propuneri și au multe hobby-uri.

Am povestit despre acest eveniment din perspectiva mea pentru că, într-adevăr, ideea îmi aparține, însă acest aspect chiar este irelevant. Ea nu ar fi însemnat nimic fără susținere din partea conducerii, a colegilor și fără implicarea lor, iar pentru că au făcut posbilă concretizarea sa le sunt extrem de recunoscătoare. Colectivul Bazei Aeriene Boboc este special și acest eveniment mi-a demonstrat încă o dată faptul că sunt înconjurată de oameni frumoși. Am reușit să facem o faptă bună, să oferim puțină speranță și să lucrăm împreună pentru un scop nobil.

          Îți mulțumesc pentru interviu Ruthi, ai pus mult suflet în răspunsurile tale! Cu fiecare eveniment de acest gen descoperim revelator, cu bucurie, că speranța unește oamenii!