Pe 14 august 2026, în comuna prahoveană Sângeru, în spațiul plin de istorie și emoție al Muzeului Pietrei, oameni de cultură și iubitori ai poeziei s-au reunit pentru a-l omagia pe Lucian Avramescu, chiar în ziua în care poetul ar fi împlinit 78 de ani. A fost o întâlnire în care versurile, amintirile și emoția au făcut ca, pentru câteva ore, prezența poetului să fie din nou simțită printre cei care l-au cunoscut și i-au iubit opera.

De asemenea, a avut loc și festivitatea de decernare a premiilor celei de-a IV-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Poezie „Lucian Avramescu”, unde, câștigătoarea premiului I a fost Irina Ciurlică Crețu (Suceava).

Evenimentul a adunat laolaltă oameni de cultură, poeți, prozatori, jurnaliști, muzicieni și actori, mulți dintre ei legați prin prietenie, colaborare sau admirație de poetul plecat dintre noi. Printre invitații de seamă s-au numărat: fostul ministru al Culturii – Ionuț Vulpescu, ziaristul Ionel Stoica, membrii grupului “Vouă” – Adrian Fetecău, Florin Nan, Tică Sandu, folkistul Eugen Stan, actrița Doina Ghițescu care au emoționat publicul cu prestațiile lor.

Cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, cu celebra sa vioară Stradivarius ne-a cântat și încântat, făcând aerul să vibreze. Până și păsările cerului au venit la întâlnire, ascultând uimite armonii pe care nu le mai auziseră vreodată.

Gazdele, poeta și jurnalista Giorgiana Radu Avramescu și fiica sa Luciana Avramescu au organizat acest eveniment impecabil cu eleganță, căldură și ospitalitate, reușind să transforme întâlnirea din acest an într-un omagiu adus celui care a reprezentat un reper al poeziei românești contemporane.

Dincolo de festival și de momentele artistice, întâlnirea a avut o semnificație mai profundă, aceea de a păstra vie memoria unui poet prin oameni, prin cuvânte și prin predarea ștafetei către tânăra generație.

La Sângeru, Lucian Avramescu continuă să fie prezent prin versurile rostite, atât în Muzeul Pietrei cât și în sufletele celor care îl iubesc și îi citesc poeziile.

A fost, în fond, o zi în care literatura ne-a reamintit un adevăr simplu, un poet poate pleca dintre noi, dar versurile lui rămân nemuritoare.

…

Miroase-a poezie, a iarbă și a moarte

Viața curge-n cascade pe pietre ce vorbesc,

Foșneste-n frunze vântul… poetul e departe…

În amintiri și umbre, pe frunți care albesc.

În curtea-n care omul a semănat cuvinte

Au răsărit din iarbă copii, speranțe noi,

“Despre singurătate” -mi mai rezonează-n minte

Și despre ochii minții ce lăcrimează-n ploi.

Un vers rămas în urmă va lumina cărarea

Când ninge cu petale peste al vremii prag,

Noi zboruri literare reiau tăcut chemarea

Cuvântului ce-n piatră rămâne peste veac.

Vioara sună-n frunze, pământul mai oftează

Pe urmele din curtea cu care se mândrea,

Doi ochi privesc din ceruri de unde azi veghează

Cu dragoste, spre cele pe care le iubea.