
Angela Petre: „Scriitorul trece, pietrele rămân”
„Scriitorul trece, pietrele rămân!” așa se intitula articolul pe care l-am scris în Cotidianul Opinia Buzău, atunci când unul dintre modelele mele în ale jurnalismului, poetul, prozatorul și jurnalistul Lucian Avramescu a plecat dintre noi. Mâine ar fi fost ziua lui de naștere, ar fi împlinit frumoasa vârstă de 75 de ani… dar în urma unei boli nemiloase a plecat mult prea repede la ceruri. Lucian Avramescu, obișnuia (pe când era bine) să își sărbătorească ziua de naștere acasă la el în comuna Sângeru, jud. Prahova, acolo unde se retrăsese în urmă cu câțiva ani (din tumultosul București) și unde își făcuse un colț de rai, muncind și investind cam tot ce reușise să agonisească în cursul vieții.
A renovat casa părintească, iar în curte a strâns la un loc peste două mii de lucrări cioplite în piatră de meșteri țărani din satele din întreaga țară. El a pus preț pe fiecare lucrare în parte, le-a îmblânzit, le-a mângâiat, le-a iubit și le-a înfrățit în aceeași curte, alături de fostul conac din piatră vechi de peste 100 de ani pe care l-a moștenit de la bunicul patern. Apoi, ca să demonstreze că țara care l-a dat pe Brâncuși și pe George Apostu are o civilizație mai puțin știută în șlefuitul pietrei, această colecție impresionantă a pus-o gratis la dispoziția publicului. Acum cinci ani am ajuns pentru prima dată la Sângeru, la invitația publică pe care poetul Lucian Avramescu a făcut-o pe rețelele de socializare. Visam demult la clipa în care o să-l văd pe acest OM în fața mea, dar nu mă gândisem nici o clipă ce o să-i spun. Nu îmi fac scenarii pentru că spontaneitatea momentului îmi schimbă planurile și ar fi inutil. Așa că, pe 14 august 2018, am intrat pe poarta Muzeului Pietrei pentru prima dată. Portal de lumină în verde și piatră, acorduri de vioară, lume bună adunată laolaltă…
Nu știam pe nimeni dar știam pe toată lumea, nu văzusem niciodată muzeul dar mi-l imaginasem de când am aflat despre el. Era acolo ceva magic! Violonistul român Alexandru Tomescu (nepotul poetului) cânta la vioara sa Stradivarius, oameni iubitori de artă și apropiați ai poetului (jurnaliști, medici, artiști plastici, vedete TV, politicieni) se plimbau prin curtea muzeului în aer liber și vizitau pe rând galeria de artă din casă, curtea cu pietre, ograda cu păsări și animale, livada… totul era liber, în armonie cu natura și întreg universul. La un moment dat a început să cânte în boxe frumoasa melodie „Bună seara, iubito! ” pe versurile poetului Lucian Avramescu. Toată lumea care mișuna prin curte s-a oprit ca la un semnal și a apărut el, poetul. Simplu dar sofisticat, cu mâini muncite dar delicate, cu simplitatea de țăran și vocabular de doctor în filozofie, s-a apropiat recitând de scena improvizată lângă zidul casei, acolo unde erau lipite câteva afișe cu evenimentul în desfășurare. Nu-mi venea să cred că e atât de…. om, om la fel ca noi toți și atât de aproape!
La eveniment am mers împreună cu soțul meu. El era acolo pentru că știa că îmi doream demult asta, iar atunci l-am surprins cum privea cu aceeași admirație ca și mine tot spectacolul din jur. Eram fericită! Pe acorduri de vioară aveam impresia că visez…
Lucian Avramescu ne-a recitat câteva poezii, apoi, și-a prezentat cartea „Despre singurătate” căreia tocmai îi făcea lansarea. În aceeași atmosferă a început sesiunea de autografe. Astfel, am găsit prilejul să îi spun cât de mult îi apreciez întreaga activitate, de jurnalist, poet și prozator. L-am felicitat și i-am simțit emoția împletită cu modestia care-l caracteriza. Un om simplu… dar ce om frumos!
Așa a fost atunci, astăzi lucrurile stau diferit, poetul nu mai este, dar, minunata Giorgiana, jurnalista și soția lui, împreună cu fiica lor Luciana, făcând eforturi mari au reușit să mențină Muzeul Pietrei, Biserica din Livadă și întreaga gospodărie pe linia de plutire, ba mai mult, mâine vor primi din nou oaspeți la Sângeru. Curtea va fi plină de vizitatori ca altădată, va avea loc primul „Concurs de creație literară Lucian Avramescu”, Alexandru Tomescu va întregi atmosfera cu muzica lui magistrală. Tot mâine, va avea loc lansarea cărții ” Scrisoare către tine”, omagiu adus prin scrisori imaginare de Georgiana Radu-Avramescu celui care i-a fost soț și mentor. Aceasta este dovada unei legături indestructibile întru iubire, dincolo de spațiu și timp!
Dacă iubiți arta și poezia, mergeți la acest eveniment!
P. S. Acum câteva zile am îndrăznit să scriu o poezie care se vrea a fi un „răspuns” la poezia ” Bună seara, iubito! ” creația poetului Lucian Avramescu. Ea se numește, cum altfel decât:
Bună seara, iubite!
Bună seara, iubite!
Ai plecat către cer
Să-mi aduci continente
Cu iubiri și mister
Ai plecat fără tren, fără nopți în astral
Scufundând în adânc sentimente,
Și-am rămas fără glas în alt tren personal
Cu un troler de griji remanente.
Bună seara, iubite!
Te-aștept azi în vis
Între bolți de iubiri netrăite
Să putem continua ceea ce ne e scris
Sfidând spații de cer îngrădite.
Pe pământ nu va fi, poate nici nu a fost
O iubire atâta de mare
Fără vorbe privesc și mă simt fără rost
Într-o lume în care se moare.
Bună seara, iubite!
Visul meu călător
Va purta chipul tău și iubirea din noi mai departe
Ne-om găsi iar în zbor
Ne-om opri pe un nor
Că-n iubiri nu există păcate.
Bună seara, iubite!
Nu mai vreau să-mi aduci
Continente din cer
Cu iubiri și mister…
E tardiv… mai presus de cuvinte,
Vreau doar vorbele-ți dulci
Și un lacăt pe dor
Ca s-ascund sentimente-n morminte!