Cu gândul mereu la poetul Lucian Avramescu, cel care a fost colegul meu la ziarul național dedicat tinerei generații, dar și conducătorul acestei agenții de presă, caut mereu subiecte interesante.
Cred că cel mai potrivit este să rămânem la arta minunată a așezării cuvintelor unul după altul și să scriem despre un alt poet care se afirmă puternic în acești ani. Este vorba despre distinsa poetă din București Mirela Necula, cea care și-a pus deja semnătura pe 9 volume. În timp ce dumneavoastră citiți aceste rânduri, doamna Mirela Necula dă consistență cărții sale cu numărul 10.

– Vă rugăm să vă prezentați
-Sunt Mirela Necula, născută în data de 10 mai 1964, din București. Sunt pasionată de artă, muzică, filozofie, poezie, și multe altele. Am scos la tipar nouă volume de poezie și proză și am în lucru al zecelea. De profesie sunt economist. Grea combinarea numerelor cu literele.
– Cum a fost întâlnirea dvs. cu poezia ?
-Prin arta cuvântului mi se scrie cea mai frumoasă pagină din cartea vieții mele. Poezia mea este o pledoarie a iubirii, având începutul în 2016. De atunci, toată această perioadă mi-a fost fără iluzii, am persistat doar în înțelepciune, ca Terry Mark, cel care spunea:
,,Nu-mi las succesul să ajungă la cap și nici eșecul la inimă, pentru că amândouă nu sunt decât două anotimpuri ale vieții”.

Sunt obligată să recunosc că ansamblul de împrejurări nu tocmai plăcute din viața mea nu mi-a permis să intru până atunci în acest capitol fabulos, chiar dacă am citit poezii fără număr. În 2016 a venit momentul visului împlinit. Nu pot spune că am avut succes, greu în această branșă de a avea reușită majoră, dar dorința care a mocnit 15 ani a devenit realitate. Ce poate fi mai frumos?
Până atunci, am privit la spovedania și la succesul atâtor poeți, ca un copil care privește la jucăria care nu i se permite. Acum mă străpunge cea mai mare bucurie că am atins coardă cea mai sensibilă a ființei umane, cea mai dorită, iubirea.
A fost decisiv pentru mine, am întâlnit oameni impecabili, care m-au iubit fără limite și tot atunci am întâlnit și iubirea mea mare, angelică, muza mea,despre care nu se vorbește, despre care scriu, pe cât de adâncă, pe atât de reală.

– Vă rugăm să ne prezentați trei poeme semnate de dvs.
-Merg pe principiul că ,,Istoria poeziei este istoria cunoașterii de sine a Ființei, iar poezia este memoria sa.” Chiar dacă mă repet, poeziile mele etalează acea iubire imaculată, incomparabilă,reciprocă, alternată cu tristețea acestei vieți. Ca și convingere vă prezint 3 din ele și consider că versurile vorbesc de la sine. :
CINE?
Cine ești tu, aici, trist omuleț?
înger, văzut fără preț
poți fi aproapele pe urmele învierii
poți fi luceafărul iubirii
blând shot de foc absolut
ce suflă spre mine cu un nou început.
Cine-mi ești tu mie?
când fapta lumii e într-o schimbare?
întemnițat la fericire mare
acel vis de liniștire, pe buze reci, năuce
straif de iasomie pe aceeași cruce
prin ironia acelor roze din balanță
care nu frâng, nu mușcă din viață.
Doar chipul tău vrea a-mi fi iubire
rămână așa, inculpat pe câmp de strălucire
între două veșnice îmbinări de retine
“să te ador în suflet, doar duhul să-ți aleg” știu bine,
iubindu-te, iubindu-te, învinsă frumos doar de tine.

CU SUFLETU-N URMĂ
Ce-i iubire! Clarul nopții ne vrea!
Tu, iartă-mă făptură aromea, tu, steaua mea
Nu poți veni, de poți pleca
Toți porii ego-ului meu te vor chema.
Mi-ești totalmente și înaltul, și liniștea de veghe
De ce plângi! Ce-naltă e zbaterea dorului nepereche!
Și sufletu-n urmă… O, biată urnă de neajuns pe muche!
Ce-i iubire! În ev, inima-i fără puteri, senină!
Cu tot ce ne leagă, mireasmă, lucire, o singură vină
Sub plăpândul timp de ispită
Ce ești! O, frumusețe, zbor între noi de alură fericită!
Îmi ești neclintit, primul surâs, icoană
Ce bântuie plesnind noaptea tirană
Cu sufletu-n urmă… O, biată urnă de veșnică lumină!
În orice oft te vei scălda Sus, mai sus, vei sui în excelența ta.

PLEDOARIE
E liniște în eul suprem
cu un gând se supun istorii ce gem
Ei știu! Fără a pricepe dogme sfinte
că bătaia inimii atinge cuvinte lăcomite în cuvinte
și același iartă-mă smuls din nămoluri de minte
și se topesc, e focul gelos, sălbatic
iubesc și plâng! iubesc, haotic.
Ei știu! Fără a pricepe lăcomia de emoție
și nici armata de jar narcotic
răstigniți pe cruci de ață, cruciș de beție
iubesc, și plâng! iubesc, haotic.
Ei știu! Se dăruie iubire estivală, ostentativ
a puritate șlefuită pe treaptă înaltă
unde roșu pâlpâie și-i calm, nativ
și nimeni nu poate spune de-i cultă
și că ea e, ea e mag
atât de dulce, simplă, prag.

– Foarte frumos, felicitări! Revenim la întrebări acum…Ce poeți români vă plac? Dar de peste hotare?
-Întotdeauna citesc, citesc și aleg, cu mare devotament, poeziile lui Ion Barbu, Nichita Stănescu, George Bacovia, Nina Casian, Magda Isanos, Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, dar și a celor de peste granițe…Paul Neruda, Charles Baudelaire, Rabindranath Tagore, etc. Poate sună bizar, dar aștept ca o poezie să aibă enigmistică, rațiune, chiar și suspans, să fie pătrunzătoare, să pună întrebări minții.

– Cum a fost 2023 pentru poezia dvs?
-În persistența mea cred că am reușit să mă cațăr pe o treaptă, am fost publicată în tot mapamondul, ca fiind poeta iubirii. Las totuși cititorii și criticii literari să-și pună amprenta. De aceea, vă redau din scrierile criticului literar D-nul Lucian Gruia, subliniind acest mic fragment din recenzia cărții mele din 2023, “Restul e tăcere”, pentru că vorbim de 2023:
<>

-Ce visați pentru a doua parte a anului 2024, dar și pentru următorii ani?
-Multe aș zice, dar de aceasta dată las timpul să își facă datoria și dacă am talentul care răzbate vremurile voi putea urca scările succesului, după această imensă muncă, nevăzută în realitate.
Și Dumnezeu decide aceasta. El ne șoptește binecuvântarea binemeritată, el ne înmoaie condeiul în vocație.

–Frumos spus… Cum vreți să se desfășoare lumea dumneavoastră, lumea culturală, lumea în general?
-“Lumea schimbă cultura și cultura schimbă lumea”…. Mi-aș dori și aștept o lume mai generoasă, mai justă, să acorde creditul reputației și prestigiul ca o răsplată a artei scrisului și poate atunci aș ști care este drumul meu și al literaturii. În situația dată sunt confuză.
-Vă mulțumim frumos pentru răspunsuri. La final, vă rugăm să transmiteți un gând celor care vă susțin și vă urmăresc necondiționat în realitate, dar și în spațiul virtual.
-Vă invit să călătoriți frumos cu mine spre destinația aleasă, cea a iubirii, cu o frumusețe etică, în scris, parcă nelumească, în lumea mea cea de taină… și vă mulțumesc din adâncul inimii. M-am pregătit mult pentru această călătorie a inimilor.
– Mulțumim pentru invitație.
Concluzia?
În călătoria mea cotidiană pentru a descoperii oameni ce călătoresc în lumea armoniilor cromatice, dar și poetice, descopăr pietre care strălucesc mai mult, ori mai puțin. Pentru mine, doamna Mirela Necula este o piatră puternic strălucitoare. Un diamant cu multe carate. Mărturisesc faptul că de când am făcut această descoperire, încerc să găsesc iar și iar alte și alte poeme semnate de doamna Mirela Necula. Să vedem acum și volumele pe care le semnează…