August, luna în care cad îngerii pe țâțele femeilor pe care le-am iubit
August, luna în care am țipat ca din gură de șarpe
Speriat pesemne de ce vedeam prima oară,
Apoi m-am mai îmblânzit nițel și am văzut aurul părului meu în oglinda Cricovului
Și ochii mei verzi de căprui ce erau
Și apoi între sălcii am descoperit minunea de a te despica în două
Și boarea zorilor care ne găsea fugiți de acasă
August, am zis, duios și aprig,
Tămăduitor ca floarea soarelui care se coace sub lună
Ziua fiind prea prinsă în mrejele astrului dogorâtor,
E luna în care m-am născut
Pe 14, zice mama, pe 15, zice buletinul scris de notar împreună cu tata,
Amândoi fericiți să știe că au pentru ce bea mai abitir ca-n alte zile
Nu-i de ici de colo să ți se nască un băiat în august, zicea tata,
Care de fericit ce era știa doar luna nu și ziua în care m-am născut
August a venit din ce în ce mai des
Uneori simțeam că m-am născut în decembrie sau aprilie sau în femartie
Dar cel mai mult aer trăgeam în piept cam pe vremea asta
Când se coc de preaplin îngerii în cer
Și cad noaptea pe țâțele femeilor pe care le-am iubit
Lucian Avramescu, 4 august 2016, Sângeru