August, luna în care cad îngerii pe țâțele femeilor pe care le-am iubit

August, luna în care am țipat ca din gură de șarpe

Speriat pesemne de ce vedeam prima oară,

Apoi m-am mai îmblânzit nițel și am văzut aurul părului meu în oglinda Cricovului

Și ochii mei verzi de căprui ce erau

Și apoi între sălcii am descoperit minunea de a te despica în două

Și boarea zorilor care ne găsea fugiți de acasă

August, am zis, duios și aprig,

Tămăduitor ca floarea soarelui care se coace sub lună

Ziua fiind prea prinsă în mrejele astrului dogorâtor,

E luna în care m-am născut

Pe 14, zice mama, pe 15, zice buletinul scris de notar împreună cu tata,

Amândoi fericiți să știe că au pentru ce bea mai abitir ca-n alte zile

Nu-i de ici de colo să ți se nască un băiat în august, zicea tata,

Care de fericit ce era știa doar luna nu și ziua în care m-am născut

August a venit din ce în ce mai des

Uneori simțeam că m-am născut în decembrie sau aprilie sau în femartie

Dar cel mai mult aer trăgeam în piept cam pe vremea asta

Când se coc de preaplin îngerii în cer

Și cad noaptea pe țâțele femeilor pe care le-am iubit

Lucian Avramescu, 4 august 2016, Sângeru