Giorgiana, loială și iubitoare soție mai departe de veșnicia neveșniciei, descopăr azi un text al celui mai frumos zugrăvitor din izvor, susur, flori și miresme de cuvinte de iubire, soțul tău drag și neuitat Lucian Avramescu. El vorbește despre un alt frumos om, „mareșalul” Ion Antonescu, protector al artiștilor, bunăoară și al lui, poetului.
Textul pe care ți-l trimit a fost scris de mână, căci așa erau scrisorile de altădată, tu nu știu dacă te-ai întâlnit pe drum cu ele și chiar dacă, ele plecau, tu veneai. Este despre „mareșal”, este despre Israel, este despre dalta săpând cu foc memoria pietrelor Israelului, sore pietrelor Sângerului lui, poetului, Sângerului tău, Sângerului Lucianei, Sângerului iubirii încălzite de soare nestins ci numai învelit de umbrele ce și le aștern o lume celeilalte lumi, una închizând zarea alteia.
Pentru lumea mondială creștină, Israel este Pământul Făgăduinței, căci a fost țara făgăduită și dată lui Avraam și urmașilor; este azi, în lumea contemporană cu uluitor de rapide transformări bune dintr-o perspectivă de gândire, devastatoare din alta, țara fascinației, nucleul viu, efervescent, al contemplației și interrelaționării confesionale creștine, al regăsirii sinelui în comuniune cu divinitatea. Astfel și sub dependența emoțională de călătorii în ținuturi de-a lungul și de-a latul Pământului doar înconjurat nu răzbătut, cu priveliști magnifice, istorie covârșitoare, culturi, tradiții, civilizații dense, complexe și captivante, protectorul artiștilor Ion Antonescu are o a doua inimă ce locuiește în țara izvorului creștinătății și pe care o vizitează repetat, niciodată singur – de cele mai multe ori în compania artiștilor României.
Pentru frumusețea și sublimitatea gândurilor prefăcute cuvinte fermecate și poetizate preluăm în citat rândurile de mai jos, aparținând poetului Lucian Avramescu (foto) și culese într-un eseu pe care îl intitulează întocmai ca titlul însuși al fragmentului acestuia, „Ion Antonescu și Pământul Făgăduinței”:
„Îl știu de mulți ani pe vâlceanul Ion Antonescu, o vreme ministru adjunct al Culturii. Are o vârstă pe care nu i-o știi niciodată, pare mereu în vână, aleargă dimineața în Herăstrău (singurele momente în care nu răspunde la telefon!), conduce una dintre cel mai bine articulate mașinării turistice inventate după 89, botezată de el Marshal Turism, ca o ironie onomastică. E singura mare firmă privată de turism care organizează de câteva ori pe an deplasări în grup în Israel. Cei care l-au însoțit depun mărturie asupra regalului condensat într-o asemenea deplasare, avându-l ghid și profesor de istorii antice și religii multiple pe chiar Ion Antonescu, patronul firmei cu care, de câteva ori, mi-am simplificat și eu corvoada unor concedii în străinătate.
Acum câțiva ani, Ion m-a invitat să merg cu el într-o excursie de o săptămână în Israel. Am fost, zic, de mai multe ori în Israel. Mulțumesc! Am parcurs traseul biblic, m-am închinat la Sfântul Mormânt, am fost la Nazaret în atelierul de tâmplărie al lui Iosif și în Biserica Nativității din Bethleem. De două ori am fost invitat de Ministerul de Externe israelian, am făcut interviuri cu actualul președinte care atunci era ministru de Externe, Peres, cu Bibi Netanyahu, azi premier, într-o cafenea. Ce să mai văd? Când Radu Vasile, Dumnezeu să-l odihnească în pace, era premier, i-am turnat apă pe cap din apa Iordanului, ca hagiu, și i-am spus să-mi zică nașule, fiindcă eu mai trecusem pe acolo. Un fost mare ziarist, Avinoam Bar Josef, azi președinte al Institutului Mondial Evreiesc, mi-e prieten apropiat, am fost la el, la Ierusalim, a venit cu copiii lui la Sângeru. E născut în România. Ce să mai aflu? Traseul creștin îl știu ca-n palmă, am fost și am scris despre Muzeul Holocaustului și despre acel muzeu-rugăciune al copiilor uciși în crematorii, poate cel mai cutremurător loc pe care l-am parcurs, având în minte lagărele morții din Polonia pe care le-am văzut tânăr. Ce să mai văd? Prietenul meu din Israel, Avi, m-a invitat și în această vară la el sub amenințarea că nu mai calcă pe la mine dacă-l refuz. Ieri m-a sunat din Washington. Vii? Dacă nu vii… știu, nu mă mai vizitezi nici tu în veci! Vin, am zis.
O iau pe Ana Luciana, copilul meu cel mic, singurul care n-a văzut țara Sfântă. S-o vadă la șase ani. Merita. Am încercat, fără succes, în ziua dorită de mine, o rezervare la El-Al, compania aviatică israeliană. L-am sunat pe Ion Antonescu. Ai vreo idee? Am. Cu condiția să mergi în grupul meu. Așa a rămas. M-am apucat de citit site-ul unde anunța deja cunoscutele deplasări în Israel. Am lecturat inteligente mărturii de la călători cunoscuți, chiar celebri, care au beneficiat de uzina turistică a lui Antonescu. Radu Beligan povestește minunea de a merge, pentru a cincisprezecea oară, în țara Făgăduinței, convins, după ce văzuse de 14 ori Israelul, de amicul nostru comun. Actori, vedete, poze, lecții despre trecut, civilizații antice. Câte ironii comite soarta! Ce înseamnă paradoxurile onomastice în istorie: să te cheme Ion Antonescu și să te ocupi de vizitat, cu mii de creștini români anual, țara evreilor, să devii specialist pasionat al istoriei acestui tărâm, e ceva!”
