Aveți pietate, domnule Dragnea, cu ministrul Iordache!

Asist, neputincios, la sacrificarea domnului Iordache, personaj lăsat, pe baza unei presupuse tâmpenii native, singur în ștreangul iureșului popular. Nu-i drept, domnilor guvernanți. Nu-i drept, domnule Dragnea. El luptă, ca și dumneavoastră, pentru prosperitatea poporului suveran. Și el, ca tot guvernul pe care l-ați ales bob cu bob, n-are somn și nu precupețește nicio caznă, pentru o Românie a belșugului, a viitorului, a… Belșugul figurează în programul guvernamental al domnului Iordache, ca și al domnului Grindeanu, ca și al domnului de la Sănătate (ce intriganți sunt ăia de țipă că de două săptămâni au dispărut doctoriile pentru bolile fără scadență) deopotrivă îmbrâncind afară sărăcia din țară. De ce să-l dați pe el singur afară? Ce, are râie, e el acarul ăla cu nume de pasăre înfoiată? Dacă, domnule Dragnea, vă împovărați sufletul iubitor de oameni, cum vă știm, cu o nedreptate? Circulă vorba că i-ați fi zis, cu un ceas înainte de împlinirea primului punct din ”programul guvernamental din umbră”, în seara aia de 13, că-i luați capul dacă nu bagă urgența aia, fundamentală pentru binele poporului, imediat. Și-i dați un șut în cur de-l propulsați până-n Caracal, dacă n-o face. Fricos, patriot și supus la ordinul stăpânului, a făcut și el cum a putut mai prost. Adică ce i-ați cerut. De ce să zboare bietul om de sub uriașa pălărie de ministru al Justiției, când ar trebui premiat pentru docilitate? Rugați-l și pe domnul Grindeanu să aibă pietate. Știu că e greu să înmuiați integritatea de premier a bănățeanului, care nu ascultă decât de propria conștiință, dar poate din respect pentru vârstă, din dibăcia cu care-i îmbrobodiți pe toți, vă dă ascultare. Hai, zău, ce-i un neica nimeni în plus într-un guvern provizoriu.
Eu, ca inamic al tuturor guvernelor, inamic și al guvernului dumneavoastră, intrat iute în folclorul poporului și cântat în piețe dimpreună cu imnul național, nu mai am liniște simțind cum e dat afară domnul Iordache. E o nedreptate. Știu, cred că am scris cândva că mi se arată cam imbecil, dar ce mai contează când guvernul în întregime, cu domnul Iordache cu tot, luptă pentru popor?
Vă știu un bărbat ferm în gesturi, aprig ca samuraii. Firește că vă simt insultat de darea afară a celui pe care dumneavoastră l-ați ales. E drept că l-ați amenințat la mânie, cu un șut în părțile îndelung chinuite în scaune înalte dacă nu face ce-a făcut! Dar ce contează? Pentru a lăsa în urmă un alt gest eroic, faceți-vă sepuku. Bietul Iordache scapă, iar guvernul tot, gândindu-se la înaintaș, va pune în aplicare programul. Tot programul. Și pe cel din umbră, care a suferit acum o relativă înfrângere.
Ce rost are să pieriți politic deodată cu guvernul? Decideți singur, așa cum ați decis mereu. Iar dacă e să-l sacrificați pe nefericitul Iordache, care pare și nițel povârnit pe o ureche, sacrificați tot guvernul. Ce mama dracului! Știu că aveți unul curat, ținut la pachet până piere nemernicul de sas. Ăla cu dumneavoastră în frunte. Gata! Provizoratul s-a isprăvit. Ori pieriți ca un samurai, ori pieriți patriotic cu țara dimpreună, atârnată de gât, cum stă bine unui iubitor al nației. Vă doresc succes în ambele variante. Și nu mă uitați în chestiunea Iordache!