„Portretul Adelei Bloch-Bauer I” (numit și „Doamna în aur” sau „Femeia în aur” ) este o pictură în ulei pe pânză, cu foiță de aur , de Gustav Klimt, finalizată între 1903 și 1907. Portretul a fost comandat de soț, Ferdinand Bloch-Bauer, un evreu bancher și producător de zahăr vienez. Pictura a fost luată de naziști în 1941 și expusă la Österreichische Galerie Belvedere. Portretul este lucrarea cea mai reprezentativă a fazei de aur a lui Klimt. A fost prima dintre cele două reprezentări ale lui Adele de către Klimt — a doua  finalizată în 1912; erau două dintre lucrările artistului pe care familia le deținea.

Gustav Klimt, Picturile, Adele

În urma Anschluss-ului Austriei de către Germania nazistă și din cauza persecuției naziste a evreilor, Ferdinand a fugit din Viena și a plecat spre Elveția, lăsând în urmă o mare parte din averea sa, inclusiv marea sa colecție de artă. Naziști au rechiziționat  bunurile lui Ferdinand, după ce i s-a făcut o acuzație falsă de evaziune fiscală .

În 1998 jurnalistul de investigație austriac Hubertus Czernin a stabilit că Galerie Belvedere deține multe lucrări furate de la proprietarii evrei în timpul războiului și că refuză să returneze arta, proprietarilor inițiali sau să recunoască că a avut loc un furt. Una dintre nepoatele lui Ferdinand, Maria Altmann, l-a angajat pe avocatul E. Randol Schoenberg să facă o cerere împotriva galeriei pentru returnarea a cinci lucrări de Klimt.

În 2006, după șapte ani, care a inclus o audiere în fața Curții Supreme a Statelor Unite, un comitet de arbitraj din Viena a convenit că pictura și altele, au fost furate de la familie și că trebuie returnate lui Altmann.

Maria Altmann

Copleșită de costurile prohibitive de asigurare și depozitare, Altmann a vândut pe „Adele Bloch-Bauer I” lui Ronald Lauder – moștenitor al imperiului cosmeticelor Estée Lauder, fondator și director al Neue Galerie – cu precizarea că trebuie să fie mereu la vedere.

În Viena postbelică, imaginea Adelei a devenit un simbol al culturii austriece – „Adele Bloch-Bauer I” a fost numită mult timp „Mona Lisa austriacă”.

Tabloul a devenit ulterior o icoană a justiției – filmul din 2015 „Woman in Gold” fiind versiunea hollywoodiană a poveștii despre confiscarea picturii de la familia evreiască Bloch-Bauer în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a luptei lungi dar reușite pentru restituire, nepoatei – Maria Altmann, ultima rudă directă supraviețuitoare a lui Ferdinand Bloch-Bauer.

Adele Bloch-Bauer a murit de meningită în 1925, la doar 43 de ani. După moarte, camera ei a devenit un altar pentru viziunea lui Klimt despre ea.

*

La sfârșitul anilor 1920, un tânăr inginer parizian numit Jean-Léon Reutter a experimentat  un ceas care să funcționeze fără mecanică directă sau energie electrică. folosind energia mediului înconjurător – aerul și temperatura.

Utilizând două recipiente mici de sticlă, conectate între ele în forma unui “U” , amestecul de gaz și lichid a reacționat prin extindere la cea mai mică schimbare de temperatură – de până la un grad Celsius, producând și transferând printr-un sistem de arcuri și contra arcuri suficientă energie pentru ca ceasul să funcționeze mai mult de două zile consecutive.

Un cvasi perpetuum mobile!!!

Principiul din spatele lui „Atmos” este simplu în concept, dar complex în execuție, mai ales având în vedere limitările tehnice ale erei din care a apărut. Ceasul funcționează literalmente pe aer, datorită unui amestec gazos din interiorul unei capsule închise ermetic, activând o membrană conectată la arcul de antrenare al ceasului, care se extinde când temperatura crește și se contractă când scade. Jaeger LeCoultre descrie mecanismul ca fiind „aproape perpetuu” sau „ practic perpetuă”. „Atmos” a fost ecologic cu mult înainte ca acest lucru să fie la modă: Jaeger LeCoultre îi place să sublinieze că ar fi nevoie de 60 de milioane de ceasuri „Atmos” pentru a egala consumul de energie al unui singur bec electric de 15 wați. Brevetul asupra tehnologiei a expirat de mult, dar Jaeger LeCoultre este până în prezent, singura firmă de ceasornicărie care îl utilizează.

Reutter și-a numit invenția „Atmos”, deoarece a fost determinată de schimbările atmosferice.

„Atmos” i-a atras atenția lui Antoine LeCoultre de la compania de ceasuri LeCoultre din Elveția (Edmund Jaeger și firma sa de ceasuri din Paris trebuiau să fuzioneze cu LeCoultre), care l-a descoperit într-o vitrină și l-a achiziționat.  În cele din urmă LeCoultre a achiziționat brevetul de la Reutter, folosind talentul acestuia  la dispoziția companiei, atât pentru a perfecționa „Atmos” din punct de vedere tehnic, cât și pentru a-și folosi cunoștințele în marketing pentru a se asigura că această inovație uimitoare se răspândește la nivel mondial. Reutter, inginer calificat nu ceasornicar, s-a luptat pe ambele fronturi.

Reutter, Edmond Jaeger, Antoine LeCoultre

Pentru a comemora cea de-a 80-a aniversare a ceasului „Atmos” în 2008, Jaeger LeCoultre a lansat o versiune în ediție limitată, învelită într-o carcasă din sticlă de cristal și găzduită într-un dulap decorat cu o splendidă marqueterie de lemn. Inspirat de „Portretul lui Adele Bloch-Bauer I” al lui Gustav Klimt, ceasul a reprodus fidel capodopera, folosind 1.200 de bucăți de furnir de lemn din mai multe esențe, tăiate individual, acoperite cu foiță de aur în stilul lui Klimt. Aranjate și lipite împreună pentru a furnirui dulapul „Atmos”, redând pictura lui Klimt ca marqueterie, de o sublimă strălucire.

De asemeni, Jaeger LeCoultre a produs un „Atmos” utilizând  și o alta pictură a lui Klimt „Sărutul”, în decorarea marqueteriei din lemn a dulapului ceasului.

*

Născut în Australia, Marc Newson a abordat toate domeniile designului, de la mobilier la biciclete și design interior pentru reședințe private, afaceri și restaurante până la instrumentele folosite în viața de zi cu zi.  A lucrat pe diferite continente de-a lungul carierei sale lungi, înainte de a se stabili în studioul său din Londra în ultimii ani. Exemple ale operei sale, definite de curbele armonioase și îndrăznețe ale liniilor lor, se numără acum printre colecțiile private prestigioase și cele mai faimoase muzee din lume.

Atras de legendarul „Atmos” al lui Jaeger-LeCoultre, Marc Newson a contactat Grande Maison-ul și a oferit un design pentru acesta. Sugestia a fost primită cu entuziasm.  A apărut „Atmos 561” de Marc Newson, puterea inovatoare uluitoare a interpretării sale reușind să surprindă esența ceasului „Atmos”, care simbolizează visul mișcării perpetue.

„Atmos”561” de Marc Newson este găzduit într-o carcasă de cristal Baccarat suflată manual, prețiosul mecanism părând că plutește suspendat, ca prin farmec. Rezultatul este un obiect intrigant și magic, într-o ediție de 888 de exemplare.

Cu Atmos 561 designerul revine la epoca de aur a designului industrial, anii 1950, când adăugarea rapidă a unor noi procese de producție deschidea orizonturi largi artiștilor care lucrau la intersecția formei și funcției.

Iar cu ocazia Licitația „RED” de la  Sotheby’s  din  2013, organizată de  Marc Newson, Jonathan Ive  (Sir Jonathan Paul “Jony” Ive este un designer industrial britanic care este fostul Chief Design Officer (CDO) al Apple și cancelarul în exercițiu al Colegiului Regal de Artă din Londra; a proiectat iMac, Power Mac G4 Cube, iPod, iPhone, iPad, MacBook și părți ale interfeței sistemului de operare mobil Apple iOS) și Bono (Paul David Hewson, cunoscut sub numele de scenă Bono, este un cântăreț, compozitor, muzician, om de afaceri și filantrop irlandez; este cel mai bine cunoscut ca vocalist principal și textier al trupei rock U2) a fost prezentat un Atmos 561 unic 01/01, alături de alte piese de excepție sub sigla RED.

Această ediție specială 01/01 pentru „RED”, a fost modificată cu „limbile”  roșii, text roșu peste tot și un spate special marcat doar pentru licitație (RED).

Încasările fiind direcționate către Fondul Global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei și malariei.

„Atmos”, în diverse ediții, cu diverse complicații orologere,  a devenit de-a lungul  timpului cadoul oficial al Confederației Elvețiene pentru capete încoronate și alți șefi de state, putând fi admirate în birourile de lucru ale acestora.

Churchill, Kennedy, De Gaulle

Și pentru că am amintit de „Women in Gold”, este de remarcat faptul că industria cinematografică s-a menținut întotdeauna în proximitatea artei meșteșugului orologer. Cu prilejul a 100 de ani de la apariția „Filmului” (a ceea ce azi înseamnă cinematografie), brandul Swatch a lansat o ediție limitată dedicată evenimentului, prin realizarea a trei ceasuri semnate de 3 dintre cei mai mari regizori din toate timpurile: Altman, Kurosawa și Almodovar. Pachetul omagial conține cele trei ceasuri într-o cutie de tablă cu 3 benzi de film de 8 milimetri despre fiecare designer (regizor) și un proiector în miniatură pentru a vizualiza filmele. Prețul pentru set: 280 USD (la lansare). Un astfel de „exemplar” a putut fi admirat și în România în cadrul expoziției: „Arta Meșteșugului în Comunitățile Pastorale din Țara Lăpușului și Țara Cantoanelor” de la Muzeul Recordurilor Românești, fiind donat de cunoscutul cineast Vlad Păunescu, fondatorul casei de filme/studiouri „Castel”, a cărui peliculă „Scara” –  impresionantă frescă socio- culturală a anilor 80 și începutului anilor 90, cu o puternică axare pe Mineriada din 13-15 iunie, „îmbrăcată” în  dramatica poveste de viață a actorului Dragoș Pâslaru, „beneficiar” direct al Mineriadei – care l-a determinat să se călugărească, nu trebuie să lipsească din agenda de vizionare a niciunui cinefil care se respectă.

Cele prezentate și punctate în acest articol adeveresc faptul că arta meșteșugului orologer se intersectează cu artele și știința, că poate fi considerată artă statică, sau dinamică, sau industrială, gândindu-ne numai la micro mecanică, și că se supune cutumei enunțate de arhitectul Louis Sullivan potrivit căruia „Forma urmează Funcțiunea” – principiu asociat cu arhitectura și designul industrial, prin care forma unui obiect (aici ceas) trebuie să se raporteze în primul rând la funcția sau scopul propus.

Ceasul nu spune doar ora, sau este etalon de lux, ci întruchipează scurgerea timpului care trece peste noi, imbatabil de neînvins, este memoria istoriei noastre fără de care nu avem viitor, este cultură.

SURSA  A.V.H  Album The 12th Art

(va urma)