Cele mai bune remedii naturale pentru tratarea tusei
Pentru calmarea tusei și vindecarea afecțiunilor în care este prezent acest simptom, se pot folosi sprayuri cu propolis, care au efect antiinflamator, antiviral și antimicrobian, salvie, cu efect antiinflamtor și emolient, dropsuri cu extracte naturale de lichen de piatră, util în tratamentul tusei iritative, nalba-mare, cu efect emolient, lemn-dulce şi eucalipt, cu rol descongestionant.
Se cunoaştea încă de pe vremea strămoșilor noştri utilitatea anumitor plante care pot fi folosite în tratementul tusei, atât sub formă de ceaiuri (de preferat, călduțe), fie sub formă de siropuri, ideal în combinații cât mai curate, fără excipienți chimici de sinteză, îndulcite cu miere sau cu extract de stevie sau cel mult zahăr invertit. Dintre aceste plante benefice amintesc pătlagina, care fluidizează secrețiile respiratorii, cimbrul de cultură, care are efect fluidizant al mucusului, antiinflamator și antiviral, sucul de soc, care are efect expectorant, siropul din muguri de brad (are efect emolient și antitusiv), sucul de ridiche neagră (este foarte eficient în tratamentul tusei seci, iritative)”, explică explică dr. Cezarina Mariana Matei, potrivit clicksanatate.ro.
Cinci antitusive naturale
1. Siropul de ridiche neagră ajută la fluidizarea mucozităţilor şi la eliminarea acestora. Acest remediu dă rezultate inclusiv în tusea uscată, în sinuzită şi în răceală. Spală foarte bine o sfeclă neagră şi nu o descoji. Taie în locul în care au fost frunzele un capac, pe care îl dai la o parte. Scobeşte interiorul şi scoate miezul, lăsând în jur de 1 cm de jur împrejur. Pune 2-3 linguri cu miere înăuntru, acoperă ridichea cu capacul ei şi lasă la macerat peste noapte. Se iau 2-3 linguriţe de sirop în fiecare zi, până se observă ameliorări.
2. Ceaiul de tei fluidifică secreţiile căilor respiratorii, reduce inflamaţia, scade febra şi calmează accesele de tuse. Bea câte 1 cană cu infuzie de tei de 3 ori pe zi până observi îmbunătăţiri. Poţi încerca şi următorul leac: peste un amestec din 2 linguriţe de flori de tei, 1 linguriţă de urzică, 1 bucată de ţelină, 20 g de ghimbir şi 2 căţei de usturoi se adaugă 1 l de apă clocotită. Se lasă la infuzat 15 minute, apoi se bea pe parcursul zilei.
3. Mierea este un remediu eficient în durerile de gât şi tuse, ajutând la calmarea mucoasei prin formarea unei pelicule protectoare. Se ia câte 1 lingură de 3 ori pe zi, evitând să bei apă jumătate de oră după. Înainte de culcare te poate ajuta să adormi mai uşor. Nu se recomandă folosirea mierii pentru copiii mai mici de 1 an, din cauza riscului apariţiei botulismului.
Continuarea aici