Corneliu Model : Partenerii strategici şi războiul alimentar

Privind, în urmă, la seria de scandaluri ce au avut ca obiect industria alimentară românească, oricum destul de firavă, nu pot să nu mă întreb cam ce fel de alianţe strategice am creat noi, dacă aşa- zişii aliaţi înţeleg cumva pe dos zicala ”La plăcinte înainte, la război înapoi”, adică, se înţelege, din acţiunile lor, că zicala potrivită ar fi: “La război înainte, la plăcinte înapoi”.
Ca să fiu mai explicit, distinşii noştri parteneri strategici, în special cei europeni, par să ne solicite destul de prompt, când este vorba de a furniza carne de tun pentru războaiele lor ciudate, în schimb, atunci când vine vorba de a-şi deschide pieţele pentru şi aşa puţinele noastre produse agroalimentare, cu care încercăm să încropim un export, caută a ne găsi nod în papură, atât pentru intrarea noastră pe pieţele lor, dar şi chiar aici, pe plaiurile noastre mioritice, poartă un adevarăt război murdar pentru a-şi putea vărsa propriile lor produse chimizate şi a încerca să înăbuşe, cât încă este în faşă, o industrie agroalimentară, ce dă să se ridice.
Şi, dacă tot veni vorba de strategii şi strategic, cineva de pe la noi, ar trebui să conştientizeze totuşi, că dupa ce am scăpat rând pe rând din mâini domeniile strategice, cum ar fi energia, resursele energetice şi transporturile, se pare, că singura opţiune ce ne-a mai rămas ar fi acordarea importanţei cuvenite industriei agroalimentare, transformarea acesteia în domeniu de importanţă strategică, în mod real, şi transformarea acesteia în principalul motor al economiei naţionale. Cât despre aşa-zisele alianţe strategice, nu valorează cu mult mai mult decât hârtia pe care au fost scrise, căci, dacă aliaţii noştri înţeleg să ne “faulteze”, atunci, când este pace, ce putem spera, dacă am avea parte de un război?