Șerban Cionoff: CUI FOLOSESC MUŞTRUIELILE (NE) DIPLOMATICE?

serban-cionoff-150x1501Nici nu a apucat ministrul român de externe, Titus Corlăţean, să spună ce avea de spus că,gata!, au şi sărit ca arşi nişte pledanţi cu ziua: „Titus Corlăţean deranjat că ambasadele occidentale îşi exprimă îngrijorarea în presă”. Două vorbe, cinci minciuni!
În primul rând, pentru că declaraţia care le-a dat frisoane civic-angajate sus numiţilor îngrijoraţi cu ziua (sau cu evenimentul) era următoarea:„Ca ministru al Afacerilor Externe, eu am o aşteptare clară, firească, atunci când există preocupări, semne de întrebare, nelinişte din partea unor ambasadori sau ambasade care funcţionează în România, sunt acreditaţi pe teritoriul României, ca aceste nelinişti, întrebări, preocupări să ne fie transmise direct la MAE, responsabililor din MAE şi mie personal, ca ministru, şi nu să aflăm prin intermediul presei.”
Declaraţia referindu-se, după cum bine se cunoaşte, la faptul că ambasadele SUA, Germeniei şi Olandei şi-au exprimat, dar nu pe canale diplomatice, conform uzanţelor, ci prin declaraţii de presă, rezerve faţă de amendamentele la Codul Penal.
Pe bună dreptate, ne putem întreba: au încercat distinşii diplomaţi să comunice aceste îngrijorări ministerului de Externe, direct ministrului, şi li s-a trântit telefonul sau, mai rău uşa în nas? Şi de când şi până când uzanţele diplomatiice includ declaraţiile de presă între instrumentele de dialog, negociere şi de cooperare? Mai ales atunci când este vorba despre declaraţii de presă cu o apăsată nuanţă politică,iar, prin aceasta, susceptibile de a fi confiscate şi manipulate în scopuri partizanele,politicianiste.
Să fim bine înţeleşi, una sunt discuţiile vii, aprinse, critice şi, mai ales, perfect îndreptăţite, pe tema modificărilor ( foarte discutabile, desigur) aduse Codului Penal şi cu totul altceva practica, nu prea spre deloc diplomatică, a unor anumite persoane cu responsabilităţi foarte clare în ierahia misiunilor diplomatice de a se erija, public şi foarte vocal, în profesori de democraţie. Care diplomaţi, mai puţin Olanda, reprezintă în România taman acele state care l-au sprijinit şi îl sprijină făţiş (na, că era să scriu”şi necondiţionat”, dar am rezerve asupra sintagmei) pe Traian Băsescu.
Fireşte dubla calitate a României, de stat membru al Uniunii Europene şi al alianţei nord- atlantice, a adus în practică precum şi în vocabularul curent, noţiuni noi, cum ar fi: cedarea suveranităţii sau competenţe partajate, dar, de aici şi până la situaţia în care un ambasador sau un însărcinat cu afaceri să ţină lecţii sau „să atragă atenţia” instituţiilor statului de drept, prin intermediul presei- evitând, de fapt, eludând canalele diplomatice-, e o cale niţeluş cam lungă.
Am mai scris, nu de mult pe această temă- România nu mai vrea să mai fie „elevul problemă” al UE sau chiar al planiglobului- dar văd că unor anumite persoane sau unor anumte grupuri nu le convine faptul că, în ultima vreme, diplomaţia românească reacţionează , prompt şi în termeni fără echivoc, la anumite (să le zic aşa) depăşiri ale uzanţelor şi cutumelor în materie.
În aceste împrejurări, eu cred că ministrul român de externe, a fost cât se poate de civilizat, dacă este să raportăm declaraţiile sale la faptele de la care au plecat: „Este- a spus Titus Corlăţean- o practică pe care nu o înţeleg şi nu o agreez, pentru că putem discuta direct şi putem printr-un efort comun- şi noi întotdeauna am fost extrem de deschişi şi disponibili la MAE- să încercăm să clarificăm anumite aspecte.”
Repet şi întăresc, dacă distinşii şi atât de vigilenţii noştri auto-erijaţi monitori, înainte de a se deda la declaraţii de presă ultra-ofuscate, ar fi abordat ministerul de Externe şi direct pe titularul portofoliului, iar de acolo ar fi primit un refuz categoric, atunci resepctivele declaraţii erau perfect îndreptăţite. Necesare, chiar.
Procedând, însă, aşa cum au procedat, respectivii domni au intrat- sunt convins, fără voia lor- în jocul politicianist al unor cercuri de interese de pe atât de pitoreştile noastre meleaguri carpato-pontico-dâmboviţene. Cercuri ale căror tentacule ajung până la cel care, pentru 50 şi puţin de săptămâni, mai este preşedintele României. Care cercuri au tot interesul să se folosească de aceste declaraţii în beneficiu propriu.
Întrebarea este: slujeşte situaţia pe care au creat-o reclaraţiile acestor diplomaţi şi intereselor statelor care i-au acreditat în România?