Darul de nuntă făcut de Tudorel – capul lui Augustin Lazăr

Mi-e silă de toată política. O spun, întorcându-mă de la Marea noastră Neagră, care uneori pare mov. Prima știre care-mi cade sub ochi e legată de același Tudorel Toader, diminutivul unei majestăți, ministrul minion ajuns cel mai mare din guvernul Dragnea. Ăla de la Finanțe e figurant, ăla sau aia de la Dezvoltarea Regională a patriei nu se vede, fiindcă nu e nevoie de un domeniu ajuns mort, ministrul agricol pare un bufon. Domnul Tudorel Toader e singurul care contează și pe care se bazează întreg ”programul de guvernare”. El își începe toate zilele, inclusiv cele de concediu, ținând pe treptele ministerului său, cu care pare a fi împroprietărit pe viață, lungi conferințe răsfățate. Gazetarii rar apucă să rostească un diftong, îmbrobodiți de o retorică lungă, stearpă și împăunată. Ministrul este abundent în utilizarea persoanei întâia, adică a domniei sale – voi face, voi constata, voi decide, voi declanșa evaluarea, voi anunța pe cine am pus la procurori, la judecători, la vârful comisiei care-l anchetează pe Dumnezeu, cine am decis să fie îngerul șef și cine tartorul adjunct.

Toată munca lui Tudorel Toader se învârte acum, după tunderea  bretonului madamei Kovesi, în jurul scurtării de cap a unor înalți șefi ai parchetelor. Cui duce pe tavă aceste scăfârlii? E de presupus că șefului care l-a însărcinat să fie purtătorul său de secure.

Nu știu dacă la fericita nuntă a familiei Dragnea jr. – nunta tatălui va fi mai încolo – între cei 1000 de invitați politici și financiari s-a aflat și domnul Tudorel. Dacă da, el a adus pe tavă capul, ca și retezat, al procurorului general. E un dar în rimă și simetrie cu zilele tăierii capului lui Ioan Botezătorul, sfânt. Nu știu dacă Augustin ăsta e sfânt sau nesfânt, fiindcă la noi e mare secetă de sfinți, dar cert e că nu place cuiva. Și acel cineva e șef peste toți și peste toate.

Distribuie prietenilor

Scrisoarea avertisment de la Comisia Europeană e o hârtie care s-a pierdut în lungile cântări ale lui Salam, fiind jucată în dansul mărunt de pantofi scumpi ai socrului mare, ca batistă de perinița. Ce va ieși din toate astea? Nimic. Socrul mare domnește peste tot și toate, iar Iohannis nu pare omul în stare să dărâme o dictatură care se consolidează zilnic. Și nici nu-s convins că vrea, obosit fără motiv și plictisit de viața fără evenimente de la Cotroceni.
Lucian Avramescu