De ce nu l-a nimerit omul, făcându-l pe Dumnezeu?

Lucian Avramescu

”Dumnezeu a făcut pe om, și l-a nimerit, omul l-a făcut pe Dumnezeu, și nu l-a nimerit”. Stranii și aproape dureroase cuvinte iscălite de diaconul bisericesc Tudor Arghezi și de magicianul de slove cu același nume, de mai târziu. Da, în contrapartidă, omul l-a meșterit pe Dumnezeu, cum i l-a arătat închipuirea lui vremelnică. Pentru cei mai mulți, Cel din Ceruri, nearătat decât în viziunile ciobanului din Maglavit, e făcut din lut omenesc, are barbă albă, ceea ce ar însemna că și peste el trece timpul și îmbătrânește, nu mai e tânăr ca la facerea lumii și nici chipeș ca atunci când își plămădea, din țărâna închipuirii lui cerești, un fiu pe care l-a lăsat în voia crucificatorilor. Proiectul Dumnezeu, în mintea și plămada omului, n-a prea ieșit, zice scriitorul trecut în tinerețe prin viața chiliilor. Creatorul mic de pe pămînt nu e pe potriva creatorului mare din cer, avantajat că nu a avut modele și a zburdat cu închipuirea pe unde a vrut. Omul s-a uitat în oglindă și s-a pus în icoane cu aura adaos deasupra unui cap care închipuie și face destule rele ca să nu zic drăcării.

De ce e Dumnezeu dependent de facerea prin om? Fiindcă altfel nu era. În sfertul de lume nereligios, sau care face plecăciuni în fața unor vaci sau scorburi de copac, Dumnezeul atletic din tavanul Capelei Sixtine nu era, fiindcă n-a fost închipuit ca atare. Raiul, zice-se, pentru creștinii din iurte, trăitori între pereți de gheață, e reprezentat ca o zonă cu izbe încălzite. Noi îl vedem ca o livadă înflorită, prin care zburdă iezi îngerești și ciugulesc rouă păsărele cu penaj auriu.
Dumnezeu e atotputernic și atotștiutor, zice cartea de învățătură. Ponegritorii spun, strecurând capcane, că, atotputernic fiind știe să facă o piatră pe care el însuși să n-o poată ridica? Dacă da, e atotștiutor, dar nu mai e atotputernic și invers.

”Dumnezeu a făcut pe om, și l-a nimerit, omul l-a făcut pe Dumnezeu, și nu l-a nimerit”, scrie Arghezi care a fost o vreme jumătate popă.De ce nu suntem noi în stare să-l clădim pe Dumnezeu, iar diletantismul nostru aici atinge cotele supreme? Cum e Dumnezeu, nearătatul? E ca iarba, ca vîntul, ca oceanul nemărginit, fiindcă eu nu mi-l pot închipui ca pe vecinul împovărat de ani de alături, bărbos și prigonit de nevasta care nu mai găsește în el nicio atracție? Stă Dumnezeu pe pogonul de cer de deasupra-mi,cu contabilul Petru alături,numărând obosit păcatele a șapte miliarde de ticăloși pe minut, sau e chiar cerul, văzduhul, cuvânt care adună laolaltă văzul și duhul tăriilor fără margini?

Parteneri