De ce – sau de cine – fug românii?

Citesc undeva că la fiecare câteva minute un român pleacă din țară, iar cei care pleacă pentru puțin timp, să facă un ban în plus, pleacă până la urmă de tot. România se golește. De averi și de oameni. Am crezut că va fi un episod până la urmă natural – surpriza, nesperată pentru cei mai mulți, de a găsi granițele libere și de a putea zburda prin lume. Sârbii plecau și-n vremea lui Tito, dar se întorceau cu banii câștigați în Occident, acasă. Și la noi a fost la fel. Un timp. Acum românii, cei mai mulți dintre cei plecați, nu se mai întorc cu banii acasă, la reziduurile de părinți și bunici și neamuri rămase să-i plângă și să-i ofteze. Pleacă uitând. Exercițiul uitării începe cu uitarea părinților vii, iar dacă-s morți, cu uitarea mormintelor. Spun aceste triste constatări fiindcă ele vin peste mine, le am sub ferestre, pe uliță, la vecini, în cimitirul cu jumătate din morminte fără lumina Învierii. Românul plecat afară se comportă de parcă a scăpat din lagăr. Dar lagărul, zice-se, a dispărut. Înseamnă că e o minciună. Sau românul nu mai simte nimic pentru țara de baștină, pentru gura de aer care – la naștere – marchează în om cosmosul de acasă. O porți în tine, într-o infimă parte, toată viața. Doctorii americani îi zic ”aerul rezidual”, celui care, prin diluări respiratorii, prin schimbarea permanentă a locului și locurilor, rămâne acolo, în plămâni, lipit de tine ca iubirea, ca sufletul, ca Dumnezeu, când se întâmplă să crezi în el.
Scriu de ani de zile, de când, în 89, aceiași oameni, alungați de ”revoluție”, au reocupat aceleași scaune peste câteva zile, cu infinite libertăți de a fura, jefui, prosti. Avem cea mai lipsită de patriotism clasă politică din univers. Dar nu-i destul pentru ca boala abandonului să ajungă atât de nimicitoare. Golirea țării de oameni este uriașul avantaj al hoților exersați de azi. Cine-s ei? Toți cei care împart plăcinta și se bat pe ea, sub lozinca luptei pentru binele nației. Care nație, că nu mai e? Iar poporul nu-și mai vrea țara. ”Tagma jefuitorilor” a rămas, e aici, prosperă și cuvântează la televizor, poartă bătălii pe fundul sacului cu banii din impozite, astfel încât să nu scape vreun leu irosit pentru o șosea, un centimetru de progres. De ce o lăsați să-și facă de cap, domnilor români? D-aia! – ar putea fi un posibil răspuns.

Lucian Avramescu