Degetele care se strigă în noapte
Ca două stele îndepărtate
Apoi, când se găsesc, vorbesc în șoaptă
Să nu tulbure ceilalți bolnavi

În marele sanatoriu
Cel mai greu e să afli
Piatra caldă a altei mâini

Cine ești tu, întrebă în șoaptă mâna,
Și, ca niște coarne de melc umede
Au pornit pe asfaltul sălii de operație
Degetele,
Degetele care sperau să-și găsească
Perechile,
Fiindcă toate degetele
Chiar și ale copacilor își au perechi

Trist pe pământ, spuse degetul vorbitor al primei mâini,
E când nu te găsesc
Și el strânse degetul mut de plâns al mâinii pe care o căuta
Și care fusese tot timpul alături
Lucian Avramescu, 7 octombrie 2016, București

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]