Descăpățânarea

Înalta Poartă, dincolo de narghilea și ritualul cafelei, cu care i-a uimit și pe boierii din Valahia, excela și în ceremoniile încheiate cu descăpățânări. Tăierile de capete se petreceau după un ritual regizat cu pricepere, în care gâdele era actorul ultim. Sultanul însuși și vizirii asistau cu încântare la scurtările de cap ale unor inamici militari străini – aici putea fi inclus și ghiaurul Constantin Brâncoveanu, dimpreună cu fiii săi – dar și ale unor adversari interni, cârtitori care plăteau cu capul fiindcă nu-și țineau gura. De două zile, Europa, trezită parcă din magia somnului și iute uitătoare de necazurile prin care a trecut (Nisa a devenit deja istorie, cât doliul national nu fusese ridicat), dă comunicate și ia poziție. Adică, zice ea, Europa, prin niște madame de la Bruxelles, mai ales, Turcia să ia aminte și să nu transforme puciul învins în pretext de epurări politice. Argument forte ar fi că lista cu cei 6000 de arestați, jumătate militari, jumătate magistrați, era scrisă încă înainte de puci. O judecătoare de la noi, din Cluj Napoca, semnalează și ea derapajele de la democrație. Turcia lui Erdogan – acuzat de unii analiști că și-a înscenat puciul pentru a scăpa de inamicii interni și a dobândi puterea de sultan absolută în țară – tinde să se întoarcă la practicile otomane. Președintele vrea să fie reintrodusă pedeapsa cu moartea. De ce acum, când tocmai a arestat niște mii de inși, unii care n-au participat la puci, dar au vorbit – conform dreptului garantat la opinie – împotriva unor abuzuri care ar ține de firea despotică a Erdoganului? Păi, de-aia! Să-i descăpățâneze legal.
Turcia e o mare țară și, chiar dacă nu mai are, zice-se, legături cu Imperiul Otomat, rămas doar în cărțile necitite de istorie, mai poate moșteni apucături. Săltarea, la trei noaptea, a dușmanilor sultanului actual, în numele apărării democrației, sună strâmb când bați la ușa Europei și vrei să se și deschidă, sub flancuri de sarailii. Președintele turc mi-e cunoscut doar din declarația, nu știu dacă neapărat islamică, legată de rolul rezumat al femeii care trebuie să stea în casă și să producă plozi. Cam atât. De restul se ocupă el, bărbatul, erdoganul. Mi-e cunoscut și prin declarațiile-avertisment către Europa că, de nu facem ca el, ne varsă peste granițe niște milioane de refugiați de-o să ne doară șira spinării, neputându-i căra de mulți ce sunt. Erdogan a grăit, pe limba lui, și despre nevoia pedepsei capitale, deci. Kurzii din Parlament au zis că se opun la vot. E destul? Adică sunt destui? Mă îndoiesc.
Lovitura de stat eșuată pare a continua lângă Cornul de Aur și mai în mijlocul țării, la Ankara, cu o altă lovitură de stat, ce va atinge democrația în moalele capului. Nevoia erdogană de a obține descăpățânarea celor ce i se opun e menită nu doar să scurteze niște capete, ci să scurteze niște avânturi și credințe democratice. Mă critici? Ești pucist! Capul pe buturugă! Serviciile turce, puternice, au pregătit pentru președinte din timp lista cu cârtitori. Poporul mineresc al mahalalelor e gata să-i sfârtece la grămadă pe ”trădători”. Intelectualii, partidele de opoziție pot fi oricând la dispoziția unor mase bine manipulate. Îmi amintesc venirile minerilor în București și atenția specială a bâtelor față de cei care purtau ochelari sau aveau barbă. Aduceai nițel a intelectual? Sentința era gata, aplicabilă pe loc. Iar acolo, într-o țară europenizată, dar musulmană în esența ei, duritatea poate rupe ușor lanțurile îngăduitului.

Parteneri