Devenim, încet și sigur, popor PSD

Sondajele de opinie, aproape toate, indică de la o lună la alta, de la o săptămână la alta și, acum, de la o zi de alta, o creștere a iubirii poporului român pentru PSD. Spuneam cândva, amuzându-mă într-o discuție cu prietenul meu Octavian Știreanu, pe atunci consilier al lui Iliescu, și pesedist cu carnet, că-n fiecare om e un un mic pesedist care nu trebuie lăsat să se facă mare. Ca-n bancul cu Ivan care, lovit fiind, beat, de o locomotivă și aruncat în șanț, strivea orice samovar care pufăia în preajmă-i. Ăștia, explica Ivan, care o pățise cu samovarul pufăitor al locomotivei, trebuie gâtuiți de mici. Când nea Nelu Cotrocelu a vizitat, după cinci ani de suspendare a acreditărilor AMPress la Cotroceni, redacția noastră care împlinea zece ani, și a stat la taclale cu noi multă vreme, am încercat să-l testez cu aceeași zicere. Cu toate păcatele lui, s-a amuzat. Acum nu mai e glumă. PSD urcă, se proptește bine pe picioare cu Dragnea în frunte, care scapă des în lucerna îngâmfării, dar altfel ține bine în frâu discursul de promisiuni și joacă abil personajul pe care-l vrea poporul. Vrea lefuri mai mari poporul rămas în România, ăla de 15 milioane? Dă, că i-a mai dat și în alte campanii. Vrea pensii mai mari, trai mai bun, muncă mai la umbră? Le va avea, că din gură e simplu. Cum să nu urce iubirea de PSD?

Ce fac liberalii, principalii – cică – adversari? Păi îl contrazic, bleg, scremut, fără elan și inspirație, pe Dragnea. Zic că și ei dau, dar mai încet, mai încolo, argumentează că nu-s bani, zic, chiar dacă-i adevărat, tâmpeniile care urcă și mai mult prestigiul și iubirea pentru PSD, umflându-l ca pe o gogoașă. Din lipsă de lideri liberali – nici PSD nu gâlgâie de lideri – se agață de Cioloș, obosit și încapabil să se mai bată cu cineva, în condițiile în care trei televiziuni îl toacă zilnic, iar singurul pe care se poate bizui e Iohannis, care nici el nu are cine știe vlagă în țurloaie. Liberalii, altoiți cu gașca disipată a lui Băsescu, cu un Blaga, uns cu toate alifiile campaniilor, plecat pe drumul pușcăriei, par fiii ploii. Discursul lor e anost și, cei pe care-i aud din când în când cuvântând, n-au nimic din avântul inspirat al unui, să zicem, Crin Antonescu. Noroc că PSD scoate și el seară de seară la televizor vreo câțiva uzați gen Codrin Ștefănescu, pe care cineva mi-l califică drept ”antipatic din naștere”. PSD, chiar și în aceste condiții, cucerește fără sforțări, pe o rețetă exersată din vremea lui nea Nelu. Replica lui Dragnea de ieri, nemiloasă, în legătură cu Tăriceanu, care se autopropune premier, spune mai mult decât se vede. Spune că social democrații nu mai au nevoie nici măcar de remorca ALDE. Începe să-i încurce și Dragnea arată că poate tăia capete ca Stalin, care se amuza privind cum unii, cărora le ceruse execuția, mureau strigând „Trăiască Stalin!”. PSD vrea tot – justiția, ministerele, premierul, președintele, serviciile, România. Pe unele dintre acestea le-a avut mereu. Pe altele le-a semipierdut. Acum duc, fără sforțări, bătălia de a lua tot, fără a mai înapoia ceva vreodată.
Cineva îmi spune, întors eu în seara asta la Sângeru, că ”PSD e urmașul Partidului Comunist”. Liberalii ar trebui ”să spună mai des asta!” Hai, nu mă omorî! De unde știi matale că nu le ridici și astfel osanale? Mulți din lumea prin care mă preumblu regretă, fără teamă, vremea apusă. Sfertul din populația României, plecat, e cel activ și convertibil la lumea de afară. Dar ei nu mai sunt adversarii, de temut, ai nimănui. România pensionară de acasă, care o duce mizerabil, regretă ”stabilitatea” din vrema odiosului și idealizează, culmea, cozile. Ăstora, spunându-le că Dragnea e urmașul bolșevicilor de altădată, le dai avânt să-l voteze.
Va ajunge România o țară PSD? Probabil. Va avea ea un partid unic, celelalte fiind neputincioase, șterse, figurante, împânzite nu doar de securiști și cârtițe, ci și de proști? Sunt toate semnele că așa va fi, dacă luăm în calcul că PSD-ul e-n toate și calcă fluierând peste mușuroaiele de nisip care-i sunt ridicate în cale.