Duminica Lăsatului sec de carne pentru postul Paștelui – Înfricoșata Judecată

Duminica aceasta este numită a Lăsatului sec de carne, pentru că în săptămâna care urmează este prescris de Biserică un post limitat – abstinenţă de la carne. Biserica începe acum să ne „adapteze” la marele efort pe care-l aşteaptă din partea noastră peste şapte zile. In mod treptat, ne atrage atenţia către acest efort – cunoscând fragilitatea noastră, prevăzând slăbiciunile noastre.

In ajunul acestei zile (Sâmbăta lăsatului sec de carne), Biserica ne cheamă la o comemorare generală a tuturor celor care „au adormit în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”. Aceasta este cu adevărat ziua cea mare de rugăciune a Bisericii pentru membrii ei răposaţi. Pentru a înţelege sensul acestei legături dintre Post şi rugăciunea pentru cei morţi, trebuie amintit faptul că creştinismul este religia iubirii. Hristos nu a lăsat ucenicilor Săi o doctrină de mântuire individuală, ci o nouă poruncă, să se iubească unul pe celălalt, şi a adăugat: întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteii ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unul către altul. Aşadar, dragostea este fundamentul, viaţa Bisericii, care este, în cuvintele Sfântului Ignatie al Antiohiei, „unitatea în credinţă şi dragoste”.

Tot iubirea constituie tema Duminicii Lăsatului sec de came.

Distribuie prietenilor

Pericopa evanghelică a acestei zile este parabola înfricoşatei Judecăţi (Matei 25, 31-46). Care va fi criteriul judecăţii Sale, când Hristos va veni să ne judece? Răspunsul pe care-l dă parabola este: dragostea- nu doar o preocupare umanitară pentru dreptatea abstractă şi „săra-
cul” anonim, ci concretă şi personală dragoste pentru persoana umană, orice persoană umană pe care Dumnezeu mă face să o întâlnesc în viaţa mea. Această distincţie este importantă, deoarece astăzi din ce în ce mai mulţi creştini tind să identifice dragostea creştină cu preocupările politice, economice şi sociale; cu alte cuvinte, ei mută centrul de greutate de la persoana unică şi de la destinul ei unic, la entităţi anonime, cum ar fi „clasă”, „rasă” etc. Nu spunem că aceste preocupări sunt greşite. Este clar că, în drumurile vieţii lor, în responsabilităţile lor cetăţeneşti, profesionale etc., creştinii sunt chemaţi să facă tot ce pot şi ştiu mai bine pentru o societate dreaptă, egală şi, în general, mai umană. Toate acestea, fiţi siguri, pleacă din creştinism şi pot fi inspirate de dragostea creştină. Prin urmare, dragostea creştină este ceva diferit, iar această diferenţă trebuie înţeleasă şi menţionată, ca Biserica să-şi păstreze unica sa misiune şi să nu devină o „agenţie socială”, ceea ce, în definitiv, nici nu este!

Dragostea creştină este „posibilitatea imposibilă” de a-L vedea pe Hristos în cel de lângă mine, oricine este el, pe care Dumnezeu a hotărât să îl aducă în viaţa mea fie doar pentru câteva momente, nu ca o ocazie pentru „o faptă bună”, nici ca pe un exerciţiu de filantropie, ci ca pe începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu însuşi.

Continuarea aici