Dumitru Cârstea, ziarist: Cu drag, prietenului meu, Lucică. De ce ti s-a intâmplat tie asta?

Seară bună, dragă Lucică! Acum am terminat cartea ta, Confesiunile unui mut care a vorbit cândva. Am zăbovit mai mult asupra ei deoarece asa obisnuiesc eu sa citesc o carte bună. Mai ridic privirea din pagina si fug cu gândul pe firul spuselor autorului, mai reiau o frază a carei aleasa mestesugire mă incântă si pe care parcă as vrea să o memorez…

M-am regăsit, Lucică, în uimitor de multe dintre episoadele vietii tale: copilul care făcea mamaliga si o infasura in servet spre a o duce calda lingurarilor de la prasila; liceeanul de la „Balcescu” , din Vâlcea; ziaristul de teren care n-avea drept scule decât pixul, carnetul si ochiul vigilent; omul de acum, cugetator sub muzica ploii si prins in vartejurile vietii… Iti multumesc, prietene, pentru aceasta placută si emotionantă incursiune prin anii care au trecut!

Mai presus de toate, insă, citindu-te cu inima legata de durerea ta, am reusit sa inteleg pe deplin ceea ce, pana acum, mintea mea nu izbutise sa bata atat de profund. Am inteles la adevarata dimensiune suferinta, disperarea, revolta, insingurarea, inlacrimarea – fiecare in parte si toate la un loc – de a-ti pierde atat de pretuitul dar al viului grai. Da, Lucica, este inspaimantator! Am inteles asta si am lacrimat si eu, odata cu tine. In firescul obisnuintei de a deschide gura aproape instantaneu, chiar nu-mi puteam inchipui pana acum dramatismul imposibilitatii rostirii.

Cât realism in cugetarea că adevarata valoare a sanatatii nu o poti cunoaste decat de pe patul unui spital! Sau, altfel spus, atunci când nu o mai ai.mitica si emil

De ce ti s-a intamplat tie asta? Tu, poetule, tu scriitorule ar trebui sa intelegi mai bine decat mine. Ce stiu eu, este ca toate cate Dumnezeu le-a daruit omului, a facut-o cu un reguros echilibru. La tine cred ca s-a lasat sedus de imaginația ursitoarelor si te-a fericit cu talentul de a mestesugi cuvantul cum n-a facut-o cu multi pamanteni. Acum, la al 72-lea ocol al tau in jurul Pamantului, cum frumos ai zis, si-a dat probabil seama ca in marinimia Sa a pierdut echilibrul. Si a socotit ca trebuie sa iti ia cava inapoi. De metafora, de poezie, de feminitatea lumii, de soare, ingeri, iarba, roua…te-a vazut prea indragostit. Si, ingaduitor cu tine, te-a crutat. La indemana i-a venit atunci viul tau grai… Si stii , prietene drag, de ce ti-a frant aceasta sfanta intalnire a cuvantului cu gura? Pentru a-ti oferi unicitatea. Pentru a te nominaliza pe tine, poet, scriitor, ziarist, ca unic trimis special pe frontul atat de crunt al nerostirii cuvintelor.
Asa ca trebuie sa fii intelegator, Lucică. Viata merita sa fie traita asa cum e ea. Inclusiv, asa cum realist si pilduitor chiar tu spuneai, cu datoria ce o ai de scriitor. Pentru tine, pentru cei dragi tie, pentru prietenii care te asteapta sa ii saluti in zori, esti dator , maestre, să impingi pieptul in față si să privesti inainte. Filmul continuă să capete originalitate si interes. S-a schimbat doar decorul…

Ai de la mine un salut, o apreciere in tot ceea ce faci, un multumesc si o pretuire!

(Dumitru Cârstea, director și proprietar al Ziarului Prahova și Editurii cu același nume, vechi prieten al poetului)