Eugen Blaga: Mută-i întrebarea ce răsună-afară, Leru-i ler / Au murit degeaba, ce ați făcut din țară? Leru-i ler…

Zilele de dinaintea marii sărbători a Nașterii Domnului Iisus Hristos au fost altfel decît în anii din urmă. Cel puțin pentru mine, pentru familia mea sau pentru cei, nu mulți, pe care i-am înțeles din atitudini, din ecouri sau din comentarii.
Altfel decît altădată, colindele, cîntecele de Crăciun au avut mult mai multe semnificații. Oamenii, cei cu credință și educație, se întorc, din ce în ce mai mult, la cele sfinte. La Dumnezeu. La credință. La obiceiurile vechi, acum, din nefericire, pe cale de dispariție.
Din păcate, puțini sînt aceștia. Puțini sînt cei pentru care colindul mai are vechile și străbunele semnificații.
Cluburile sufocate înaintea și în timpul marilor sărbători ale Crăciunului și Anului Nou, televiziunile comerciale și manelizate, folclorul alterat de pseudocolinde și falși interpreți au virusat semnificațiile.
Un sondaj primitiv, realizat pe străzile capitalei, ne-a arătat ignoranța unui mic și nesemnificativ eșantion, care habar nu avea de semnificația religioasă și laică a marilor sărbători.
Cîntecele de iarnă, cîntecele de Crăciun pentru adulți, pentru copii, cîntece creștine, apoi cîntecele de Anul Nou mi-au deschis cotloane ale sufletului de care uitasem, pe care credeam că nu le voi mai deschide niciodată, care m-au transfigurat, mi-au stîrnit emoțiile, au făcut ca lacrimile să alunece pe obraz.

Toate acestea au fost stîrnite în acest ultim decembrie de o colindă, interpretată într-o manieră unică, pe un text cum nu am auzit în ultimii 50 de ani, țărănește, așa cum, probabil, ar spune bunul meu prieten, Grigore Leșe, pe care nu-l cunosc personal, dar pe care așa îl simt, alături de Gheorghe Zamfir, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriș, Tudor Gheorghe, Ionuț Fulea, Dinu Iancu-Sălăjanu,ioan Bocșa, ansamblul Junii Sibiului sau Corul Bărbătesc din Finteușul Mare.
Colinda este „Vin colindătorii”, interpretată de Corul bărbătesc din Finteușul Mare, cor ce funcționează neîntrerupt de mai bine de 94 de ani.
Au cîntat în acest unic cor străbunicii, bunicii și părinții celor de azi. Au cîntat în timpul războiului, în perioada comunistă, în toți cei 23 de ani trecuți de la evenimentele din 89. În ciuda unora, uneori în disperarea altora, corul nu a putut fi desființat de cei care nu gîndeau românește, de cei pentru care țara, suferința ei, atunci, ca și acum, nu înseamnă mare lucru.
Fără nicio susținere financiară din partea ministerului culturii sau din partea atît de controversatului Institut Cultural Român, corul continuă să cînte. Cîntece de dor de țară, cîntece ale sărbătorilor religioase, cîntece vechi, păstrate de ei, necîntate de nimeni altcineva.
„Românul”, de Ciprian Porumbescu, „Dorul Ardealului”, de Aurel Popovici, „Răsunetul Ardealului”, de Ion Vidu, „Marșul lui Tudor”, de Aurel Popovici, „Pui de lei”, de Ionel Brătianu, „Cisla”, de Ciprian Porumbescu, apoi „Cîntec pentru țară”, „Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare”, „Cîntec pentru Stefan Vodă”, sau „Plîng munții Ardealului” – sînt doar cîteva cîntece, foarte puține, dintr-un repertoriu unic în România, prin vechime, prin conținut și semnificații, prin originalitatea liniei melodice, așa cum astăzi nu se mai compune și nu se mai cîntă.

În zilele de dinaintea marii sărbători, pe la toate posturile de televiziune s-au perindat cîntăreții de serviciu. Toți, absolut toți își spun, nemeritat, artiști. Nici unul nu se recunoaște a fi cîntăreț, interpret, solist, diseuse, lăutar, manelist. Toți, fără excepție, vor să ne convingă, abuziv, că sînt artiști. Chiar și cel care a amputat nepermis și condamnabil, la un eveniment sportiv, Imnul național, proaspătul absolvent de conservator, cum se declară, de altfel doar un cîntăreț de o melodie, cum sînt mulți din așa-zișii artiști, care trăiesc o viață din succesul unei singure melodii, și aceea compusă de altcineva. În cazul nostru – de Ovidiu Komornyk.
Tocmai unul dintre acești autodeclarați artiști și-a permis, impardonabil, să încerce aruncarea în derizoriu a fantasticului cîntec intepretat de Corul din Finteușul Mare, afirmînd că fermecătoarea lucrare este un mix între Adrian Păunescu-Cenaclul Flacăra, Tudor Gheorghe și Ștefan Hrușcă. De parcă cei invocați ar fi lipsiți de respectabilitate sau valoare. Apoi, ca să ne arate ce poate, a interpretat în manieră postuniversitară, că doar este proaspăt conservatorist, dîndu-și ochii închiși peste cap, cu o expresie a feței potrivită pentru un context mai bun, din care el nu va face parte niciodată, un colind neromânesc, fără nimic autentic, cu o linie melodică alterată de un dramatism de operetă, mistificat. Evident, nu l-a ascultat nimeni, așa cum, de altfel, se întîmplă și cu multe din interpretările sale.

Distribuie prietenilor

Iată cum valorile autentice, naționale, sînt chiar din interior atacate, iată cum se încearcă aruncarea în derizoiu a ceea ce este intangibil, a ceea ce este valoare artistică națională.
Versurile acestei minunate colinde sînt scrise de uriașul artist care este Tudor Gheorghe, îndrăznesc să-l numesc cel mai mare păstrător al tezaurului de vers și cînt românesc vechi, valoros.
Din această stirpe se trag și Grigore Leșe și Gheorghe Zamfir și doar încă cîțiva mari români.
Fantastica, uriașa interpretare solistică aparține localnicului membru al corului, Valer Zamfirescu.

Cum spuneam, corul funcționează neîntrerupt din anul 1918, din data de 1 Decembrie, atunci cînd, aflînd decizia de la Alba-Iulia, corul a interpretat pentru prima dată „Pe-al nostru steag e scris unire” în Finteușul Mare, pe atunci centrul Districtului Chioar.
Chiar de la începuturi, cei care au organizat corul și-au propus ca, prin activitatea sa, acesta să contribuie la renașterea și menținerea în conștiința poporului a dragostei de neam și țară.

Corul a avut, de-a lungul îndelungatei sale activități, succese răsunătoare. Numai în perioada ocupației horthyste el și-a diminuat activitatea, producînd concerte numai în biserica satului.
În ultimii douăzeci de ani, succesele au fost nenumărate. În ciuda lipsei de finanțare, din resurse proprii, corul a reușit să facă deplasări în țară la festivaluri, la evenimente ce marcau comemorări sau aniversări. A susținut și în străinătate concerte pentru cei de acolo, dar mai ales pentru românii aflați la muncă și care nu trebuie să-și uite niciodată izvoarele din care se trag.
La începutul lunii decembrie 2012, la Teatro di Vigna Murata din Roma, sub patronajul Roma Capitale Assessorato alle Politiche Culturali e Centro Storico, corul a susținut un concert de colinde și cîntece de iarnă, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la unirea Italiei, comemorînd și Marea Unire a țării noastre de la 1 Decembrie 1918.

Pentru noi, zilele de dinaintea Crăciunului au fost mai frumoase și datorită prezenței pe ecrane, la radio, pe site-urile muzicale, peste tot, a colindei interpretate de Corul de bărbați din Finteușul Mare. Evenimentul a fost adus în casele noastre de un activ și minunat om de televiziune, venit și el din Ardealul Finteușului, l-am numit pe Rareș Bogdan. Cinste lui. Emisiunea realizată de el, în direct, lîngă biserica satului din Finteuș, a fost răscolitoare și ne-a indus nouă, privitorilor, trăiri cum prea rar ne-a fost dat să avem.

Crăciunul este, lucru dovedit, perioada din an în care cei mai mulți dintre noi încercăm să fim mai buni, mai toleranți, mai creștini, mai aproape de lucrurile sfinte decît oricînd de-a lungul anului. Poate doar Învierea Domnului să ne apropie la fel de mult.

Și atunci nu pot să nu mă întreb de ce oare nu putem să fim așa mereu, de ce nu putem să fim uniți, așa cum am fost în 1918, de ce nu putem fi la fel de iubitori de frumos, de cîntecele sfinte, de oamenii din jur, de datinele noastre, de muzica noastră, de autentic, de creștinesc?
Și doresc să închei reproducînd cuvintele realizatorului de televiziune, care, însuflețit, ne spunea:
„Există și acum locuri unde românii stau în picioare precum munții, există oameni care, și atunci cînd au foat umiliți, nu s-au predat și au trecut de tot și toate prin cînt, există gînduri care, chiar de-ar fi să piară lumea, rămîn libere.
Vin colindătorii și li-s ochii-n lacrimi,/Mută-i întrebarea ce răsun-afară;/Au murit degeaba, ce-ați făcut din țară?/Tot cu mîini întinse, tot cu frig și foame,/Pe la porți străine, ce tot stau închise…/Dacă stau la poartă și nu zic nimica/Domnilor de astăzi, să v-apuce frica! …”
Iată versurile acestui minunat cîntec:

VIN COLINDĂTORII
Corul bărbătesc din Finteușul Mare
________________________________________

Vin colindătorii cum veneau o dată, Leru-i ler,
Să colinde țara asta minunată, Leru-i ler,
Dar li-i gura arsă și li-s ochii-n lacrimi, Leru-i ler,
Prea degeaba sînge, prea degeaba patimi, Leru-i ler.

Gazdelor creștine, să-i primiți în casă, Leru-i ler,
Și, cum se cuvine, să-i poftiți la masă, Leru-i ler,
Ni-i trimite Sfîntul să ne-ncerce mila, Leru-i ler,
Domnii mari de astăzi să-și deschidă vila, Leru-i ler.

Șovăielnic pasul, brațele plăpînde, Leru-i ler,
Tremurat li-i glasul, nu știu să colinde, Leru-i ler,
Dacă stau la poartă și nu zic nimica, Leru-i ler,
Domnilor de astăzi, să v-apuce frica, Leru-i ler.

Mută-i întrebarea ce răsună-afară, Leru-i ler,
Au murit degeaba, ce-ați făcut din țară, Leru-i ler,
Tot în frig și foame, tot cu mîini întinse, Leru-i ler,
Pe la porți străine, ce le stau închise, Leru-i ler.

Vin colindătorii cum veneau o dată, Leru-i ler,
Să colinde țara asta minunată, Leru-i ler,
Dar li-i gura arsă și li-s ochii-n lacrimi, Leru-i ler,
Prea degeaba sînge, prea degeaba patimi, Leru-ï ler.

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

7 ianuarie 2013